haber n. V. habar: haber n’am ISP.

habár și (maĭ rar) habér n., fără pl. (turc. [d. ar.] haber, pop. habar; ngr. habári și habéri). Fam. A avea habar de ceva, 1) a fi informat, a ști: habar n’am de ce s’a întîmplat, 2) a-țĭ păsa, a te îngriji: tu plîngĭ, și el habar n’are. Fără habar, fără grijă, cu nepăsare: Habar de grijă n’am, 1) nu știŭ, 2) nu-mĭ pasă. Cum țĭ-e habaru? (Rar), cum merge treaba, cum te afli? V. hibă.

HABER [há:bər], Fritz (1868-1934), chimist german. Stabilit în Elveția (1933). Prof. univ. la Berlin și Karlsruhe. Director al Institutului de Chimie Fizică „Kaiser Wilhelm” din Berlin (1911-1933). A descoperit procedeul de obținere a amoniacului pe cale sintetică, folosind hidrogenul și azotul din aer, și a realizat, împreună cu C. Bosch, aplicarea industrială a acestuia. Premiul Nobrl pentru chimie (1918).