beregátă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) bele-, -răg-, -gău, -ghea-, -guș, -rig-, birighia-, gher(e)beată, verig- / Pl: ~te, (Mol) -găți / E: ns cf srb berikat] (Pop) 1 Laringe Si: înghițitoare, gătită. 2 Parte a gâtului unde se află laringele. 3 Gât. 4 (Îe) A avea ~ ta curcanului A înghiți repede și nemestecat.

gărigată sf vz beregată

BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. sb. berikat.

BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe; p. ext. gâtlej. – Cf. scr. berikat.

BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (La animale, popular și Ia oameni) Laringe, înghițitoare; p. ext. toată partea gîtului în care se află laringele; gîtlej. Schimba glasul, ca și cum ar fi avut în beregata cu omușor cît oul de gîscă, mai multe voci. PAS, L. I 73. Cocoșii s-auzeau peste tot satul, cîntind să-și rupă beregata. DELAVRANCEA, S. 51. Făt-Frumos... îi vîrî [balaurului] paloșul în gît pjnă în beregată. POPESCU, B. II 23. Simte cum degetele-i pătrund în mușchii grumazului strivindu-i, afundînd beregata, sfărîmînd încheietura cerbicii. CARAGIALE, O. I 361. Cu paloș s-apropia Să-i taie beregata. TEODORESCU, P. P. 565. ◊ Expr. A lua (pe cineva) de beregată = a trage (pe cineva) la răspundere. – Pl. și: beregăți (CAMILAR, N. I 180).

BEREGÁTĂ, beregate, s. f. (Pop.) Laringe, înghițitoare; p. ext. partea gâtului în care se află laringele; gâtlej. – Comp. sb. berikat.

beregátă (pop.) s. f., g.-d. art. beregátei; pl. beregáte

beregátă s. f., pl. beregáte

BEREGÁTĂ s. v. gâtlej.

BEREGÁTĂ s. v. laringe.

beregátă (-ắți), s. f. – 1. Mărul lui Adam. – 2. Gît, gîtlej. – Istr. biricuată. Lat. *verucata, de la veruca, datorită aspectului mărului lui Adam, cf. sp. nuez (Pușcariu, Dacor., IX, 440). Este cuvînt folosit în Banat, Olt. și Munt. (ALR, I, 38). Sb. berikat, semnalat de Candrea ca posibil etimon, trebuie să provină din rom. Nu pare posibilă der. propusă de Diculescu, Elementele, 475, din gr. *βάρυξ-υγος, der. de la φάρυγξ.

BEREGÁTĂ ~e f. pop. 1) Parte superioară a traheii, unde se află coardele vocale; laringe. 2) Cavitate interioară a gâtului, unde se află organele aparatului digestiv, respirator și articulator; gâtlej. * A lua pe cineva de ~ a) a trage pe cineva la răspundere; b) a forța pe cineva să accepte ceva. /<sb. berikat

beregată f. gâtlej (de om sau de pasăre): beregata curcanului. [Origină necunoscută].

beregátă f., pl. (vest) ate și (est) ățĭ (la Cdr. „cp. cu sîrb. berikat”). Gîtlej, traheie: l-a apucat de beregată și l-a gîtuit. – În Serbia ghiribițe, f. pl.

beregată s. v. LARINGE.

BEREGATĂ s. (ANAT.) gîtlej, (pop.) înghițitoare, (reg. și fam.) gușă, (reg.) gîtiță, gușter, (înv.) grumaz. (Lichidul i-a alunecat pe ~.)