gălbeáză (gălbéze), s. f. – 1. Boală a ovinelor. – 2. Plantă (Marchetia polymorpha). – Var. călbează. Mr. gălbadză. Lat. clāvĕlla, cu metateza *calvella › *călbea și cu suf. -ză, cf. fr. clavelée „boală, dropică”, it. chiavello (Battisti, II, 896). Compunerea cu -ză este curentă în rom., cf. cinteză, pupăză, spetează, sfîrlează, etc. Schimbarea c › g, care apare frecvent la inițială, pare a indica o confuzie cu galben. În sfîrșit, numele plantei se datorează întrebuințării ei în medicina populară cf. sp. hepatica. Se consideră în general că etimonul cuvîntului este alb. gëljbazë sau këljbazë (Cihac, II, 717; Meyer 222; Pușcariu 696; Philippide, I, 256 și II, 702; Pascu, II, 220; DAR; Capidan, Raporturile, 530; Candrea; Scriban; Rosetti, II, 113); însă alb. nu a fost explicat pînă în prezent și rezultatul lui pare a indica un împrumut din rom. În aceeași situație se află ngr. ϰαλμπάτσα (Meyer, Neugr. St., II, 75; Murnu, Lehnwörter, 26), și săs. galbiaze. Legătura cu chelbe, sugerată de DAR, nu este evidentă. Pentru Lahovary 327, este vorba de un cuvînt anterior indoeurop. Der. gălbeji (var. gălbezi, călbeji, călbezi, îngălbeji), vb. (a se înbolnăvi de dropică; a deveni palid, a se îngălbeni), în al cărui al doilea sens a intervenit o încrucișare cu galben; gălbenos (var. gălbăjos, gălbăcios, călbejos), adj. (bolnav de dropică; palid, galben); gălbejoasă (var. gălbejeală), s. f. (gălbeneală); gălbășoară s. f. (plantă, Lysimachia vulgaris). După Scriban, der. s-ar explica mai bine plecînd de la galben, cu schimbare de suf. galbĭnus › galbĭdus; însă această ipoteză nu pare corectă.