GUZ, guzi, s. m. Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

GUZ, guzi, s. m. (Reg.) Nume dat unor animale rozătoare (mari). – Din magh. güzü.

GUZ, guzi, s. m. (Regional) Nume dat mai multor animale din ordinul rozătoarelor, care trăiesc sub pămînt. V. sobol. În prima ședință de lectură, în fața ochilor actorilor s-a desfășurat munca intensă «de guzi», în măruntaiele pămîntului. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 126, 11/6. Crezi că pentru asta te-ai născut, ca să trăiești în întuneric, guz sălbatic fără fereastra cerului? DAVIDOGLU, M. 26.

guz s. m., pl. guzi

guz s. m., pl. guzi

GUZ s. v. guzgan, șobolan.

guz (gúzi), s. m. – Șobolan. – Var. guzi. Mag. güzü (Cihac, II, 503; Philippide, Principii, 150; DAR). Sec. XVIII. – Der. guzan, s. m. (șobolan); guzui, vb. (a săpa, a scormoni); guzgan, s. m. (șobolan), de la guzan, cu repetiție expresivă, cf. chițcan, gurlan, ghiorlan (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 287, crede că este cuvînt dacic).

guz m. (ung. güzü, șoarice de cîmp, gezö, guzgan). Nord. Trans. Ban. Guzgan.

guz s. v. GUZGAN. ȘOBOLAN.

guz, guzi, (guj, guzgan), s.m. – (reg.) Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. Guji de pământ = șobolan de mină, socotiți „protectori ai minelor”: „Gujii-s un fel de șoareci mai mari, șobolani. Aceia anunță surpările. Dar nu toți, numa care-s de pământ, care-s căței de pământ” (Bilțiu, 1999: 120; Oncești). ♦ (onom.) Guzu, nume de familie cu frecvență redusă în Maramureș (DFN, 2007). – Din magh. güzü „șoarece de câmp” (Scriban; Cihac, Philippide, DA, cf. DER; DEX, MDA).

guz, -i. (guj, guzgan), s.m. – Nume dat unor animale rozătoare (mari): șobolan, cârtiță. – Din magh. güzü „șoarece”.