GÚREȘ, -Ă, gureși, -e, adj. (Despre persoane) Care vorbește mult, bun de gură, guraliv; (despre păsări) care ciripește mult. Răspundea cîte o femeie mai gureșă. CAMILAR, N. I 333. [Seara, lucrătoarele] erau mai obosite și mai puțin gureșe decît în zorii zilei. PAS, Z. I 141. Vă mulțumesc amurguri ce răsunați pe ape, Cu gureșele păsări și zumzete de stup. LESNEA, I. 150. Sînt copii... Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii Ploi vestesc. COȘBUC, P. I 224. ◊ Fig. Zburdalnic de pe coaste Gureșe pîraie cad. COȘBUC, P. I 261.