GOGOMĂNÍE, gogomănii, s. f. (Fam. și depr.) Prostie, neghiobie (comisă de cineva). [Var.: gugumăníe s. f.] – Gogoman + suf. -ie.

GUGUMĂNÍE s. f. v. gogomănie.

GOGOMĂNÍE, gogomănii, s. f. (Fam. și depr.) Prostie, neghiobie (comisă de cineva). [Var.: gugumăníe s. f.] – Gogoman + suf. -ie.

GUGUMĂNÍE s. f. V. gogomănie.

GOGOMĂNÍE, gogomănii, s. f. Faptă sau vorbă de gogoman; prostie, neghiobie, nerozie. Am scăpat vro gogomănie... Ia s-o dreg. ALECSANDRI, T. I 48. Ar trebui să fie cineva tare prost ca să creadă asemene gogomănii. NEGRUZZI, S. I 234. – Variantă: (Munt.) gugumăníe (ISPIRESCU, U. 121) s. f.

GUGUMĂNÍE s. f. v. gogomănie.

gogomăníe (fam.) s. f., art. gogomănía, g.-d. art. gogomăníei; pl. gogomăníi, art. gogomăníile

gogomăníe s. f., art. gogomănía, g.-d. art. gogomăníei; pl. gogomăníi, art. gogomăníile

GOGOMĂNÍE s. v. prostie.

GOGOMĂNÍE ~i f. fam. depr. Faptă sau vorbă de gogoman; prostie. /gogoman + suf. ~ie

gogomănie f. prostie mare.

gogomăníe f. (d. gogoman). Mare prostie. – În Munt. gugu-.

gugumán, -ăníe, V. gogom-.

GOGOMĂNIE s. nătîngie, neghiobie, nerozie, nesocotință, prostie, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (A dovedit o mare ~.)