GRUNDUÍ, grunduiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de grund pe suprafața unui obiect. – Grund + suf. -ui.

GRUNDUÍRE, grunduiri, s. f. Acțiunea de a grundui și rezultatul ei. – V. grundui.

GRUNDUÍ, grunduiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un strat de grund pe suprafața unui obiect. – Grund + suf. -ui.

GRUNDUÍRE, grunduiri, s. f. Acțiunea de a grundui și rezultatul ei. – V. grundui.

GRUNDUÍ, grunduiesc, vb. IV. Tranz. A aplica un grund; a face fondul unui tablou.

grunduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grunduiésc, imperf. 3 sg. grunduiá; conj. prez. 3 să grunduiáscă

grunduíre s. f., g.-d. art. grunduírii; pl. grunduíri

grunduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grunduiésc, imperf. 3 sg. grunduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. grunduiáscă

grunduíre s. f., g.-d. art. grunduírii; pl. grunduíri

A GRUNDUÍ ~iésc tranz. (obiecte, pereți, ziduri etc.) A acoperi cu grund. /grund + suf. ~ui