grindei definitie

3 intrări

39 definiții pentru grindei

GRÍNDĂ, grinzi, s. f. Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții. – Din sl. grenda.
GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală, pe care se montează trupița, cuțitul lung și coarnele. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, sb. gredelj.
GRINDÉL, grindei, s. m. Pește mic, asemănător cu țiparul, de culoare verde-gălbuie, cu pete mari, negre; molan (Nemachilus barbatulus). – Din săs. grendel (= germ. Grundel).
GRÍNDĂ, grinzi, s. f. Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții. – Din sl. grenda.
GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. Una dintre părțile componente ale plugului cu tracțiune animală, care leagă între ele toate celelalte elemente. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.
GRINDÉL, grindei, s. m. Pește mic, asemănător cu țiparul, de culoare verde-gălbuie, cu pete mari, negre; molan (Nemachilus barbatulus). – Din săs. grendel (= germ. Grundel).
GRÍNDĂ, grinzi, s. f. 1. Bîrnă groasă de lemn. 2. Element de construcție, format dintr-o grindă (1), dintr-o piesă sau dintr-un ansamblu de piese de lemn, de oțel sau de beton, constituind unul din elementele de rezistență ale construcțiilor (clădiri, poduri etc.). Lung și deșirat cum era, ajungea cu capul pînă în grinzile tavanului. REBREANU, R. I 199. Începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amînare, cela de tălpi, ista de grinzi. CREANGĂ, P. 48. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorite, painjenii își executau tăcuta și pacinica lor industrie. EMINESCU, N. 38. ◊ Expr. A cresta (sau a încresta, a însemna) în grindă = a nota, a însemna un lucru important pentru a nu-l uita. Azi am să-ncrestez în grindă – Jos din cui acum, oglindă! Mama-i dusă-n sat! Cu dorul Azi e singur puișorul. COȘBUC, P. I 102.
GRINDÉI, grindeie, s. n. 1. (La plugul cu tracțiune animală) Partea orizontală, de lemn sau de oțel, de care se fixează trupița și fierul lung (și antetrupița) și care la un capăt are coarnele, iar cu celălalt capăt se sprijină pe cotigă. Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ◊ Grindei cu ramă = grindei în formă de cadru, purtat pe două sau trei roți și avînd una sau mai multe cormane, folosit de obicei la plugul cu mai multe brazde. 2. Grindă mică, așezată orizontal și de-a curmezișul la diferite construcții. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouâ laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită, de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. Axul roții unei mori de apă; fus.
gríndă s. f., g.-d. art. grínzii; pl. grinzi
grindéi (obiect) s. n., pl. grindéie
grindél (pește) s. m., pl. grindéi, art. grindéii
gríndă s. f., g.-d. art. grínzii; pl. grinzi
grindéi (obiect) s. n., pl. grindéie
grindél s. m., pl. grindéi
grindél (pește) s. m., pl. grindéi, art. grindéii
GRÍNDĂ s. (CONSTR.) bârnă, stâlp, (înv. și pop.) pociumb, (pop.) șarampoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (Transilv.) șaf, (Maram.) șaranț, (Transilv., Maram. și Bucov.) șoș, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp, (Olt., Ban. și Transilv.) ștenap. (O ~ din schelăria unei case.)
GRINDÉI s. (TEHN.) 1. talpă, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 2. fus, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara cu apă.)
GRINDÉI s. v. ceafă.
GRINDÉIE s. pl. v. butuci, plazuri, tălpi.
GRINDÉL s. (IHT.; Noemacheilus barbatulus) molan, (reg.) brudă, moină, moiță, moleac, molete, molâu, moloi, morlaucă, popete, țoață, vârlan.
gríndă (-de), s. f.1. Bîrnă. – 2. Raft, poliță. – Mr. grendă, megl. grindă. Sl. gręda (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 148; Cihac, II, 129; Iordan, Dift., 108; Conev 80; Byhan 313), cf. bg. gredá, sb., cr. greda, lituan. grinda, mag. gerend(a), ngr. γρέντα. Este dublet al lui grind, s. n. (banc de nisip; dună; colină, dîmb), din sl. grędŭ, var. de la gręda. Ambele cuvinte apar numai în sl., cu sensul de „bîrnă”, dar trebuie să-l fi avut și pe cel de „banc de nisip”, care s-a păstrat, pe lîngă grind, sb. greda (Berneker 348; DAR; după Skok 70, grind provine din sb. greda, al cărui fonetism nu pare posibil; pentru Diculescu 183, din germ. medie de sus grinte, cf. Scriban). Cf. și gresie. Der. grindar, s. n. (grindă principală); grindărie, s. f. (tîmplărie); grindiș, s. n. (osatură, schelet; schelărie; esplanadă; îngrămădire de nisip); după Graur, BL, V, 83, trebuie distinse două cuvinte diferite, unul der. de la grind și altul de la grindă. Această distincție pare inutilă deoarece grind și grindă apar și ca un cuvînt unic în grind „ax” și în grindei, s. n. (ansamblul grinzilor; inima căruței; ax; arbore; esplanadă; dîmb), de la grind cu suf. -ei (după Cihac, II, 129, din mag. gerendely; după Cancel 17, din bg. grendelĭ; pentru DAR, dintr-un sl. gręndelĭ). Grindel, s. m. (peștișor, Cobitus barbulata) pare un sing. reconstituit pe baza pl. grindei (DAR; după Lacea, Dacor., III, 752, din săs. Grendel). – Din rom. trebuie să provină formele sl., care reprezintă etimonul nazalizat, cum sînt bg. gri(e)nda (Capidan, Raporturile, 222) și rut. grynda (Candrea, Elemente, 402).
GRÍNDĂ ~zi f. Element de construcție (din lemn, beton armat, oțel), având lungimea mai mare în raport cu celelalte dimensiuni, care, pus la o construcție, servește drept piesă de rezistență. * A însemna (sau a încresta) în ~ (ceva) a însemna pentru a nu uita ceva (important). [G.-D. grinzii] /<sl. grenda
GRINDÉI ~ie n. 1) Parte a plugului cu tracțiune animală, constând dintr-o bară de oțel, de care se fixează celelalte piese. 2) Fusul de la roata unei mori de apă. /grindă + suf. ~ei
GRINDÉL ~i m. Pește dulcicol de talie medie, având forma asemănătoare cu a țiparului și culoarea verde-gălbuie, cu pete negre. /<germ. Grendel
grindă f. 1. lemnul lung și gros ce servă la construcțiune; 2. puntea teascului. [Slav. GRȆDA].
grindel m. pește cu carnea foarte gustoasă (Cobitis barbatula). [Și grindeiușă: după corpul său lungăreț].
gríndă f., pl. zĭ (vsl. grĕda, bg. greda și [după rom.] grinda; ung. gerenda, ngr. grendĭá, scris grentĭá). Bîrnă rătundă (ca trunchĭurile de brad, din care se fac plutele). – P. pl., cp. cu oglindă.
2) grindéĭ n., pl. eĭe (vsl. grendelĭ, d. grenda, grindă; bg. gredĭél, sîrb. grédelj, rus. grĕadélĭ, id., rudă cu germ. grindel, grindeĭ. V. Bern. 1, 349). Patu pluguluĭ, al caruluĭ saŭ al tunuluĭ (afet). Osie maĭ mare și maĭ complicată la morĭ ș. a. Pĭesă de lemn orizontală la o streșină, la o spînzurătoare ș. a. (consolă). V. dric.
1) grindéĭ m., pl. tot așa. Grindel.
grindél m., pl. eĭ (sas. grendel, germ. grundling și grundel, de unde și litv. gruñdulas). Trans. Mold. Vîrlan. – Și grindéĭ (dedus din pl.).
GRINDĂ s. (CONSTR.) bîrnă, stîlp, (înv. și pop.) pociumb, (pop.) șarampoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (Transilv.) șaf, (Maram.) șaranț, (Transilv., Maram. și Bucov.) șoș, (Maram., Transilv., Ban. și Olt.) șteamp, (Olt., Ban. și Transilv.) ștenap. (O ~ din schelăria unei case.)
GRINDEI s. (TEHN.) 1. talpă, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 2. fus, osie, (reg.) osiac, (prin Munt.) prisnel. (~ la axul roții de la moara cu apă.)
grindei s. v. CEAFĂ.
grindeie s. pl. v. BUTUCI. PLAZURI. TĂLPI.
GRINDEL s. (IHT.; Noemacheilus barbatulus) molan, (reg.) brudă, moină, moiță, moleac, rnolete, molîu, moloi, morlaucă, popete, țoață, vîrlan.
grindéi, grindeie, s.n. – 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco, 1990: 233). 2. Grindă mică. – Din grindă + suf. -ei (DEX); din sl. grendeǐ < vsl. grenda „grindă” (Scriban, MDA).
grindél, grindei, s.m. – (zool.) Pește mic, de culoare verde-gălbui, cu pete mari, negre (Orthris barbatus). Preferă pâraiele de munte și de deal. Specie frecventă în apele din Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000: 82). – Din săs. grendel (= germ. Grundel „plevușcă”) (Scriban, DEX).
grindéi, -eie, s.n. – Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco 1990: 233). – Din grindă (< sl. grenda) + -ei.
grindél, -ei, s.m. – Specie de pește (Orthris barbatulus) frecvent în râurile din Maramureș. – Din săs. grendel (< germ. Grundel, Gründel).

grindei dex

Intrare: grindă
grindă 2 pl. -e substantiv feminin
grindă 1 pl. -i substantiv feminin
Intrare: grindei
grindei substantiv neutru
Intrare: grindel
grindel substantiv masculin