GRIND, grinduri, s. n. Fîșie de teren mai ridicată, în delta unui rîu sau în regiunea lui inundabilă, de-a lungul malurilor, pe care apele n-o acoperă decît în caz de inundații mari. Un grind se ivește în albia rîului. BOGZA, C. O. 195. Au găsit pe un grind al ostrovului maldăre de fîn, proaspăt cosit. CAMIL PETRESCU, O. II 173. Pe malul de dincolo sălciile înverziseră și pe grinduri mija colțul ierbei. SANDU-ALDEA, U. P. 220. ♦ Deal. Se întindea la poalele grindului o baltă. SADOVEANU, P. M. 11. Ceahlăul, ridicîndu-și falnic fruntea peste grinduri, ne privește încă din negurile depărtării. VLAHUȚĂ, O. A. 420.