crílă f., pl. e (vsl. bg. sîrb. krilo, aripă. Cp. cu lat. ala, „aripă” și „escadron”. V. cîrlacĭ, cîrlan). Munt. Mold. Cîrd, ceată: crile de oamenĭ (rev. I. Crg., 8, 220), crile comandate de vechilĭ (CL. 1911, 227), Jidaniĭ se duceaŭ crilă la havră. Bătaĭe, hurc, zgornire a vînatuluĭ. – În Trans. cu crila, cu ghĭotura. În Olt. și grilă (rev. I. Crg. 2, 347). V. areapă.