greábăn n., pl. grebene (bg. sîrb. greben, peptene, creastă de cocoș orĭ de munte, umăr de cal, d. vsl. grebenĭ, peptene, darac; ngr. grébanos, loc rîpos. V. gîrb, gîrbiță). 1. Gîrbiță, grumaz, partea cea maĭ înaltă la umeriĭ vitelor. 2. S. m., pl. grebenĭ. Creastă (culme) de munte, de deal: grebeniĭ Parînguluĭ (Vlah. Rom. Pit. 104). – Formele grebăn și greben îmĭ par false. Cp. cu leagăn.