grániță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. gránica, rus. pol. granica, d. vsl. granĭ, cap, unghĭ, hotar; ung. gránic, germ. grenze). Frontieră, hotar de țară. – Maĭ vechĭ (după rut.) și hr- (N. Cost. 2, 98).