granați definitie

29 definiții pentru granați

GRANÁT2, granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.
GRANÁT1, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.
GRANÁT2, granate, s. n. Silicat natural de calciu, de magneziu, de fier, de mangan, de aluminiu sau de crom, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau, în stare pură (de culoare roșie), ca piatră semiprețioasă. – Din germ. Granat.
GRANÁT1, granați, s. m. Plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și cu flori albe sau galbene (Chrysanthemum parthenium). – Et. nec.
GRANÁT, granate, s. n. Mineral cristalizat în sistemul cubic care se găsește în rocile eruptive, în șisturile cristaline și în unele roci sedimentare și metamorfice, întrebuințat ca piatră de șlefuit sau (în stare cristalină, mai pură, de culoare roșie) ca piatră prețioasă. Erau douăzeci și două bucăți, toate de aur, și multe din ele presărate și ticsite cu pietre scumpe de toate fețele, iar mai ales de granate. ODOBESCU, S. III 628.
granát2 (silicat) s. n., pl. granáte
granát1 (plantă) s. m., pl. granáți
granát (mineral) s. n., pl. granáte
granát (bot. ) s. m., pl. granáți
GRANÁT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, mătrice, mătricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gâștii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.
GRANAT DE BOÉMIA s. v. pirop.
GRANÁT s.n. Mineral cristalizat, aflat în rocile eruptive și în unele roci sedimentare sau metamorfice, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. [Pl. -te, (s.m.) -ți. / cf. germ. Granat, it. granato].
GRANÁT s.m. Plantă erbacee aromatică cu flori albe și galbene; rodie. [Var. granată s.f. / < it. granato, cf. lat. granatum].
GRANÁTĂ1 s.f. v. granat.
GRANÁT1 s. n. silicat natural de calciu, fier, magneziu, aluminiu sau crom, cristalizat, de culoare roșie, din rocile eruptive, folosit ca piatră de șlefuit sau ca piatră prețioasă. (< germ. Granat)
GRANAT2 s. m. plantă erbacee aromatică cu frunze lobate și flori albe sau galbene. (< lat. granatum)
GRANÁT1 ~e n. Silicat natural al diferitelor metale (fier, magneziu, mangan etc.), întrebuințat ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă. /<germ. Granat
GRANÁT2 ~ți m. Plantă erbacee aromată, având frunze lobate și flori albe sau galbene, dispuse în capitule. /Orig. nec.
granat n. 1. piatră scumpă de coloare roșie; palat pardosit numai cu granaturi POP.; 2. plantă aromatică, crește prin tufișurile dela munți, uneori cultivată prin grădini (Pyrethrum parthenium). [Indirect din lat. GRANATUM].
*granát m. (lat. granatum. V. grenat). Rodiŭ. Piretru, ĭarbă amară, mătrice saŭ poala sfinteĭ Mariĭ, o plantă din familia compuselor (pyréthrum [chrysánthemum saŭ tanacétum] parthénium), aromatică și înrudită cu tarhonu. (Capitulele eĭ uscate și pisate ucid insectele. Crește și pin Dobrogea). S. n., pl. e. Grenat (pl. urĭ). O stofă de fir și de bumbac.
GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, matrice, matricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gîștii, ochiul-boului, poala Sfintei-Mării.
GRANAT DE BOEMIA s. (MIN.) pirop.
granați (pl.), silicați cu grupări tetraedrice izolate de SiO4 (nezosilicați) și formula generală X3Y2(SiO4), în care X poate fi: Ca, Mg, Fe sau Mn, iar Y poate fi: Al, Fe, Cr sau Ti. G. calcici formează grupul ugranditelor, iar cei aluminoși grupul piralspitelor. G. cristalizează în s. cubic, prezentând forme de dodeca- edru, trapezoedru. Culoarea. g. este în funcție de chimism și ușurează deosebirea lor: roșu (almandin-Fe, Al), roz (pirop-Mg, Al), roșu brun (spessartin-Mn, Al), galben-brun (grossular-Ca, Al), verde (andradit-Ca, Fe), verde-smaragd (uwarovit-Ca, Cr). În natură, se formează prin metamorfism regional de grad înalt și prin metamorfism de contact termic și metasomatic; în rocile magmatice apar mai rar; se pot concentra în aluviuni. Unele var. sunt folosite ca pietre semiprețioase.
granát1, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Din germ. Granat (DEX); indirect din lat. granatum (Șăineanu, MDA).
granát2, (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel de grădină. ♦ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi (Borza, 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (DEX, MDA).
granát1, -e, (grănat), s.n. – 1. Salbă de mărgele pe care o poartă fetele sau nevestele la gât: „Are mândra un grănat, / Ce l-a țesut cu oftat” (Lexic reg.; Chioar). 2. Piatră semiprețioasă de culoare roșie. – Lat. granatum.
granát2, (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).
GRANÁT1 (< germ.) s. n. Silicat natural de calciu, fier, magneziu, mangan, aluminiu sau crom, sticlos, frecvent roșu-brun, galben, verde sau negru. Cele mai importante varietăți de g. sunt: almandinul, piropul, spessartinul, grossularul, andraditul, hessonitul și uwarowitul. Se formează în cadrul metamorfismului de contact prin acțiunea magmelor acide asupra rocilor carbonate. Se găsește în șisturile cristaline, în skarne și în aluviuni, fiind utilizat uneori ca abraziv sau ca piatră semiprețioasă.
GRANÁT2 (< lat. granatus) s. m. Plantă erbacee, aromatică, din familia compositelor, înaltă de 40-70 cm, cu frunze lobate și flori albe sau galbene dispuse în capitule (Chrysanthemum parthenium).

granați dex

Intrare: granat (plantă)
granat 1 s.m. substantiv masculin
granată substantiv feminin
Intrare: granat (mineral)
granat 1 s.m. substantiv masculin
granat 2 s.n. substantiv neutru
Intrare: granați
granați