grai definitie

2 intrări

31 definiții pentru grai

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toți deodată. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv).
GRĂÍ, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, sb. grájati.
GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas, toți deodată. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe sau a se hotărî să vorbească. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a nu mai putea să vorbească (de emoție, de frică etc.), a amuți; a nu mai avea ce să spună. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limbă. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorbă, cuvânt. – Din grăi (derivat regresiv).
GRĂÍ, grăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A zice, a spune; a vorbi. – Din bg. graja, scr. grájati.
GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. Un pui de mierlă... cu grai de aur. MACEDONSKI, O. III 6. Ar fi rupt-o d-a fuga; dară graiul ei cel dulce și viersul cu lipici ce avea, îl făcu să-i rămîie tălpile lipite de locul unde sta. ISPIRESCU, L. 35. San Marc sinistru miezul nopții bate. Cu glas adînc, cu graiul de Sibile. EMINESCU, O. I 202. ◊ Loc. adv. Într-un grai = într-un glas. Răspunseră toți într-un grai că copilul are să ajungă o dată, o dată, omul cel mai bogat din lume. ISPIRESCU, U. 102. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a începe să vorbească; a prinde (sau a da) glas. Dă grai de-acum, durerea mea superbă, Fîntînilor de cîntece Închise ca-ntr-un miez de munte În sufletu-mi adînc. BENIUC, V. 63. Oh! lucrurile cum vorbesc Și-n pace nu vor să te lase: Bronz, catifea, lemn sau mătase, Prind grai aproape omenesc. MACEDONSKI, O. I 179. A-i pieri (sau a-și pierde) graiul = a-i pieri, a-și pierde glasul. 2. Facultatea de a vorbi; limbaj. Graiul omenesc. Originea graiului. ◊ Loc. adv. Prin grai = cu vorba. Prin faptă și prin grai acest bărbat s-a găsit totdeauna în frunte cînd a fost vorba de vro îmbunătățire obștească. NEGRUZZI, S. I. 313. Prin viu grai = oral. Fruntașii întrecerilor trebuie larg popularizați prin presa zilnică, presa de perete și prin viu grai. REZ. HOT. I 55. 3. Limbă. Cărți și reviste din toate timpurile și în toate graiurile pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 28. Un glas de femeie rosti deasupra capului ceva, într-un grai necunoscut. C. PETRESCU, S. 40. Prin vremuri poate mai aspre decît cele de acum, văd că ne-am păstrat graiul. REBREANU, R. I 83. ♦ Fel de a vorbi. Grai ales și lin ca apa. COȘBUC, P. I 94. Trandafir verde frumos, Bădișor la grai duios, Eu din fire mi te-am scos. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 29. Eu să-ți dau baltagul, eu? Vin de-l ia tu, fătul meu, De ți-e sufletu-ndrăzneț Cît ți-e graiul de sumeț! ALECSANDRI, P. P. 99. 4. (Adesea determinat prin «popular» sau «regional») Unitate lingvistică subordonată dialectului și caracteristică pentru o regiune de obicei mai puțin întinsă. Geografia lingvistică e o metodă de cercetare a graiurilor. Graiul din Vîlcea. Graiul din Bihor. ▭ Cînd dialectele locale și graiurile se contopesc în sînul limbii naționale, trebuie să se piardă și pronunțarea regională. GRAUR, F. L. 163. 5. Vorbă, cuvînt. Îi luau vorba din gură și-l cam dedeau în tărbăceală cu graiuri care mai de care păcălitoare. ISPIRESCU, L. 36. Nu scoase grai din gură de frică să n-o închiză în casă. POPESCU, B. III 46.
GRĂÍ, grăiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Popular) A zice, a spune; a vorbi; a cuvînta, a glăsui. Tovarășe Vincent, pînă mîne ai vreme să gîndești ce să spui și ce nu. Cîntărește-le pe toate in minte și grăiește după conștiința ta. DEMETRIUS, V. 130. Mărie, a grăit el, minunile sînt ale nopții, și la lumina zilei se dovedesc a nu mai fi minuni. SADOVEANU, N. P. 42. Nu vor grăi cu tine blînd, Te-or înjura cu toți pe rînd. COȘBUC, P. I 112. De din vale de Rovine, Grăim, doamnă, cătră tine, Nu din gură, ci din carte, Că ne ești așa departe. EMINESCU, O. I 149. ◊ (În poezia populară, pleonastic însoțit de «din grai») Iar dacă se-ntoarse Fira iar în casă, Dusu-mi-s-a-ndată La draga ei fată Și rîdea, rîdea, Și din grai grăia: «Vezi! Drăguțul tău Te-a vorbit de rău». COȘBUC, P. II 159. Drăguțu-său o vedea Și din grai așa-i grăia: «Trage-ți, lele, cununa, Cam pe ochi, cam pe sprincene, Că mă bagi în multe rele». JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ (În personificări) Bătrînul Dan ascultă grăind doi vechi stejari Crescuți dintr-o tulpină pe culmea cea de munte. ALECSANDRI, O. 208. ◊ Tranz. Adevăr grăiește gura mea, îi răspunse Prîslea. ISPIRESCU, L. 87. Cucoane, vornicu ne-o spus că ai să ne grăiești cîte ceva. ALECSANDRI, T. I 259. ◊ Expr. A grăi bine (sau rău) de cineva sau a grăi de bine (sau de rău) pe cineva = a spune lucruri bune sau rele despre cineva. 2. Refl. reciproc. A se vorbi, a se înțelege, a lua o hotărîre în comun. Este-un drum și-o cărărușă, Pînla puicuța la ușă; Dar dușmanii s-o grăit Cărărușa că mi-o-nchid. ȘEZ. II 184. Turcii toți cît îl zărea Între dînșii se grăia: Ista-i Gruia lui Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. 3. Tranz. (Transilv.; determinat prin «înapoi») A chema (pe cineva). Atunci împăratul îl grăi înapoi și-i zise... RETEGANUL, P. III 17.
grai s. n., pl. gráiuri
grăí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiésc, imperf. 3 sg. grăiá; conj. prez. 3 să grăiáscă
grai s. n., pl. gráiuri
grăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. grăiésc, imperf. 3 sg. grăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. grăiáscă
GRAI s. 1. v. glas. 2. v. limbaj. 3. (LINGV.) (livr.) idiom, (impr.) dialect. (Un ~ regional.)
GRAI s. v. cuvânt, termen, vorbă.
GRĂÍ vb. v. scoate.
GRĂÍ vb. v. boteza, chema, conveni, denumi, intitula, înțelege, învoi, numi, porecli, rosti, spune, supranumi, vorbi, zice.
A grăi ≠ a tăcea
grăí (-ăésc, grăít), vb.1. A vorbi. – 2. A spune, a rosti. – 3. (Înv., refl.) A se numi, a se chema. – 4. (Mold., refl.) A se pune de acord, a se învoi. – Mr. grescu, gri(ș)i, grire; megl. gres, griri. Sl. (sb.) grajati „a croncăni”. Schimbarea semantică este ciudată, și a fost explicată de Miklosich, Slaw. Elem., 20 și Densusianu, Hlr., 267, ca specifică sl. Petrovici, Dacor., VII, 170, a fost primul care a făcut distincția între sb. grajáti „a vorbi”, etimon al rom., și grȁjati „a croncăni”, cf. Pușcariu, Lr., 292. Der. agrăi, vb. (Trans., a interpela), der. artificial, pe baza modelului germ. reden- anderen (DAR); grai, s. n. (vorbire; limbă, idiom; argou, limbaj; proverb, zicală; înv., discurs, alocuțiune; voce, accent; înv., învoială, tîrguială; înv., verb, cuvînt), cf. mr. grai, mr., megl. grei, din sl., bg. graj „cînt” (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Miklosich, Lexicon, 141; Conev 95); negrăit, adj. (de nespus); grăitor, s. m. (vorbitor; la nunțile din Trans., persoană care împrovizează strigăturile); negrăitor, adj. (mut).
GRAI ~iuri n. 1) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. * A-i pieri (sau a-și pierde) ~iul a) a nu mai vorbi; a amuți; b) a nu mai avea ce spune. 2) Sistem de comunicare între oameni, cu ajutorul limbii; limbaj; vorbire. * Prin viu ~ în mod oral. 3) Mod de exprimare; vorbire; limbă. ~ ales. 4) Unitate lingvistică subordonată dialectului. /Din a grăi
A GRĂÍ ~iésc pop. 1. tranz. A exprima prin grai; a reda prin cuvinte. 2. intranz. A comunica cu ajutorul limbii; a vorbi. /<bulg. graja, sb. grájati
graiu n. 1. rostire, glas: din viul graiu; 2. mod de vorbire: graiu plin de dulceață; 3. vorbire proprie unei provincii: graiul oltean, graiul bănățean; 4. vorbire proprie unei clase sociale: graiul popular, literar. [Slav. GRAĬ, croncănit (serb. GRAIA, croncănit și vorbă)].
grăì v. 1. a rosti: ce vorbe grăești? 2. a vorbi, a cuvânta (cu o nuanță de solemnitate): așa grăi bătrânul. [Slav. GRAĬATI, a croncăni (serb.: a croncăni și a grăi)].
graĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. graĭ, cîntec, melodie, rus. graĭ, cîrîĭală, sîrb. graĭa, vorbă, cîrîire). Vorbire, limbă, vorbă: un graĭ plin de dulceață, graĭu oamenilor, al păsărilor. Rostire, pronunțare: pin graĭ și pin scris. Jargon, dialect: graĭu hoților, graĭ de la vale.
grăĭésc v. intr. și tr. (vsl. sîrb. graĭati. E un imit. înrudit cu germ. krähen, rom. cîrîĭ, crîcnesc ș. a.). Cuvîntez, vorbesc (cu o nuanță solemnă): așa grăi bătrînu. Rostesc, pronunț, articulez: n’a grăit nimica.
grai s. v. CUVÎNT. TERMEN. VORBĂ.
GRAI s. 1. cuvînt, glas, gură, voce, (livr.) verb, (pop.) limbă, (reg.) boace, (înv.) rost. (Nu i-am auzit încă ~.) 2. limbaj. (Omul e înzestrat cu ~.) 3. (LINGV.) (livr.) idiom, (impr.) dialect. (Un ~ regional.)
GRĂI vb. a articula, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a putut ~ un cuvînt.)
grăi vb. v. BOTEZA. CHEMA. DENUMI. INTITULA. ÎNȚELEGE. ÎNVOI. NUMI. PORECLI. ROSTI. SPUNE. SUPRANUMI. VORBI. ZICE.
grái, graiuri, s.n. – 1. Glas, voce. 2. Vorbă, cuvânt: „Soru-sa din grai grăie” (Bilțiu, 1990: 33). În expr. a lua în grai = a bârfi: „Nu vini pă strat de ai, / Te-or lua oamenii-n grai” (Bilțiu, 1996: 326). – Der. regr. din grăi (DER, DEX, MDA).
grăí, grăiesc, vb. intranz., tranz., refl. – 1. A spune. 2. (refl.; înv.) A se vorbi, a se sfătui. 3. (refl.) A pune la cale, a se înțelege, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu, 1996: 118). – Din srb. grájati „a croncăni” (DER, DEX, MDA).
grái, graiuri, s.n. – 1. Glas, voce. 2. Vorbă, cuvânt: „Soru-sa din grai grăie” (Bilțiu 1990: 33). În expr. a lua în grai = a bârfi: „Nu vini pă strat de ai, / Te-or lua oamenii-n grai” (Bilțiu 1996: 326). – Der. regr. din grăi (< bg. graja, srb. grájati).
grăí, vb. refl. – A se vorbi, a se sfătui, a pune la cale, a complota: „Tăt s-o grăit să-l omoară” (Bilțiu 1996: 118). – Din srb. grájati (MDA).
GRAI s. n. (< grăí, prin derivare regresivă): 1. glas, voce. 2. limbaj. 3. unitate lingvistică subordonată dialectului, caracteristică pentru o regiune mai puțin întinsă, cu particularități proprii (mai ales fonetice și lexicale): g. din Țara Oașului, g. din ținutul Pădurenilor, g. de pe Valea Trotușului, g. din Oltenia sudică etc.; varietate geografică (teritorială) a unei limbi, inferioară subdialectului și dialectului (căruia-i este subordonată) și opusă altor graiuri printr-o serie de particularități: g. unei localități, g. unui grup de localități, g. unei anumite părți dintr-o regiune (g. din Bucovina, g. din Vrancea, g. din Ialomița, g. din nord-vestul Olteniei etc.). G. locale sunt subcoduri (subsisteme) constituite pe aria orizontală a limbii. Orice g. dispune de un sistem lingvistic coerent cu norme proprii care asigură comunicarea eficace în cadrul comunității sociale (rurale, de obicei). Termenul g. are accepțiuni variate: desemnează vorbirea unui singur individ (idiolect) sau mijlocul de comunicare lingvistică folosit într-o familie, într-o localitate sau într-o regiune. Definirea și delimitarea g. este adeseori o problemă dificilă, datorită intervenției criteriilor extralingvistice alături de cele lingvistice. G. este obiectul unui travaliu necontenit, al unei acțiuni de ameliorare și de retuș, de rafinare, consecință a tendinței de perfecționare prin raportare la un model superior (în general, limba literară). Trebuie spus că pentru româna actuală părerile în privința g. sunt împărțite: unii lingviști consideră g. unitățile care pentru alții sunt dialecte (muntean, moldovean, crișean, bănățean), în timp ce alți lingviști consideră g. unitățile care pentru ceilalți sunt subdialecte (oltean, ialomițean, vrâncean, putnean, oșan etc.) (v. și dialéct, subdialéct). ◊ ~ rotacizánt: g. care prezintă fenomenul rotacismului, adică transformarea lui n intervocalic în r în elementele de origine latină, ca în exemplul pâre (= pâne). v. și rotacísm. (Pentru terminologia folosită în studiul limbii române, al (sub)dialectelor și al graiurilor sale amintim lucrarea „Introducere în studiul graiurilor românești”, București, 1977, de Valeriu Rusu).

grai dex

Intrare: grai
grai substantiv neutru
Intrare: grăi
grăi conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb intranzitiv tranzitiv