GRAFOLÓG, -Ă, grafologi, -ge, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu grafologia. – Din fr. graphologue.

GRAFOLÓG, -Ă, grafologi, -ge, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu grafologia. – Din fr. graphologue.

GRAFOLÓG, -OÁGĂ, grafologi, -oage, s. m. și f. Persoană care se ocupă cu grafologia. Se amintea numele unor experți grafologi care să constate scrisul testamentului. BART, E. 266.

GRAFOLÓG, -OÁGĂ, grafologi, -oage, s. m. și f. V. grafolog.

grafológ s. m., pl. grafológi

grafológ s. m., pl. grafológi

GRAFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în grafologie. [Cf. fr. graphologue].

GRAFOLÓG, -Ă s. m. f. specialist în grafologie. (< fr. graphologue)

GRAFOLÓG ~gi m. Specialist în grafologie. /<fr. graphologue

*grafológ, -oágă s. (d. grafologie). Care se ocupă de grafologie.

GRAFOLÓG s. m. (cf. fr. graphologue): specialist în grafologie (v.).

GRAFO- „scriere, descriere, înscriere, înregistrare”. ◊ gr. graphe „înscriere, însemnare” > fr. grapho-, germ. id., engl. id., it. grafo- > rom. grafo-. □ ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care prezintă grafofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a scrie; ~fon (v. -fon), s. n., fonograf la care sunetele sînt înregistrate pe un cilindru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în grafologie; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Studiul caracteristicilor individuale ale scrierii, în scopul cunoașterii autenticității unor documente. 2. Studiul relațiilor care există între scrisul unui individ și caracterul său; ~man (v. -man1), adj., s. m. și f., (persoană) stăpînită de grafomanie; ~manie (v. -manie), s. f., graforee*; ~metrie (v. -metrie1), s. f., studiu comparativ al liniilor grafice ale unui text, în vederea identificării scrisului; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument utilizat la măsurarea unghiurilor în ridicările topografice; ~ree (v. -ree), s. f., tulburare caracterizată printr-o tendință imperioasă de a scrie, oriunde, oricum și cu orice; sin. grafomanie; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare metodică a caracterelor generale ale grafiei, cu scopul de a identifica scrisul; ~spasm (v. -spasm), s. n., mișcare spasmodică a musculaturii antebrațului și a mîinii în timpul scrierii; ~terapie (v. -terapie), s. f., metodă psihoterapeutică bazată pe exerciții scripturale; sin. terapie prin scris.