grabnic definitie

12 definiții pentru grabnic

GRÁBNIC, -Ă, grabnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se grăbește, care arată grabă; care se întâmplă repede, pe neașteptate; care nu poate aștepta, nu poate întârzia, care trebuie făcut fără întârziere. Mers grabnic. Moarte grabnică. Treabă grabnică. – Grabă + suf. -nic.
GRÁBNIC, -Ă, grabnici, -ce, adj. (Adesea adverbial) Care se grăbește, care arată grabă; care se întâmplă repede, pe neașteptate; care nu poate aștepta, nu poate întârzia, care trebuie făcut fără întârziere. Mers grabnic. Moarte grabnică. Treabă grabnică. – Grabă + suf. -nic.
GRÁBNIC1 adv. În grabă, în pripă, iute. Puse mîna stîngă pe spadă și cu dreapta își pipăi și-și îndreptă grabnic gulerul. SADOVEANU, O. VII 90. Moș Nichifor... grabnic a și alergat la schitul Vovidenia. CREANGĂ, P. 110. Pus-ai toate la cale? întrebă el, viind grabnic cătră armașul său. NEGRUZZI, S. I 148.
GRÁBNIC2, -Ă, grabnici, -e, adj. 1. Grăbit, iute. Caii fugeau în trap grabnic pe șoseaua vînătă. SADOVEANU, O. III 74. Cu grabnicele sărituri A sprintenei lăcuste Apare-un cal la cotituri. COȘBUC, P. I 195. Critică și sfă- tuiește Cleandru p-oricine vede, Unu-i leneș, altu-i grabnic, celalalt drept nu mai șede. NEGRUZZI, S. II 303. ◊ Moarte grabnică = moarte năprasnică. Expr. Însănătoșire grabnică! formulă de urare pentru un om bolnav. ◊ (Substantivat) Pe podele-ngenunchea, Mînele împletecea Și turcilor le grăia: Turcilor, Grabnicilor, Prea tare nu vă grăbiți. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 494. ♦ (Despre ape) Care curge repede. Îmi aduc aminte cum acum cîțiva ani m-am oprit la o mănăstire veche, lîngă un rîu limpede și grabnic. SADOVEANU, O. VI 527. 2. Urgent. Tînărul îi ceru să intervie pentru eliberarea grabnică a învățătorului. REBREANU, R. II 13. Iaca un răvaș de la Ieș... Cică-i grabnic. ALECSANDRI, T. I 178.
grábnic adj. m., pl. grábnici; f. grábnică, pl. grábnice
grábnic adj. m., pl. grábnici; f. sg. grábnică, pl. grábnice
GRÁBNIC adj., adv. 1. adj. v. iute. 2. adv. v. iute. 3. adv. v. imediat. 4. adv. v. curând. 5. adj., adv. v. prompt. 6. adj. v. urgent.
Grabnic ≠ încet
GRÁBNIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește grabă; cu grabă. 2) Care trebuie realizat cât mai degrabă; de neamânat; urgent. /grabă + suf. ~nic
grabnic a. care se prea grăbește.
grábnic, -ă adj. (d. grabă). Urgent, care nu sufere întîrziere: afacere grabnică. Subit, năprasnic: moarte grabnică. Adv. În grabă: vino grabnic. – Și gramnic (Munt. est).
GRABNIC adj., adv. 1. adj. grăbit, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit, (înv. și pop.) silit, silnic, (înv.) pripitor. (Un mers ~.) 2. adv. iute, rapid, repede, tare. (Alerga cînd mai ~, cînd mai încet.) 3. adv. imediat, iute, îndată, rapid, repede, urgent, (prin Transilv.) pripește. (Vino ~ să vezi.) 4. adv. curînd, devreme, fuga, imediat, iute, îndată, neîntîrziat, numaidecit, rapid, repede, (rar) tudila, (pop.) degrabă, momentan, (înv. și reg.) nepristan, numai, (reg.) mintenaș, minteni, (înv.) peșin, techer-mecher. (Să te întorci ~!) 5. adj., adv. imediat, neîntîrziat, operativ, prompt, rapid. (O intervenție ~; a intervenit ~.) 6. adj. presant, urgent, (Transilv.) sorgoș. (Treburi ~ îl cheamă în provincie.)

grabnic dex

Intrare: grabnic
grabnic adjectiv