grabă definitie

2 intrări

14 definiții pentru grabă

GRÁBĂ s. f. Tendință, intenție, dorință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; iuțeală, viteză (mare) cu care se face ceva; zor1, grăbire. ◊ Loc. adv. În grabă sau în graba mare = grabnic, repede. – Din grăbi (derivat regresiv).
GRÁBĂ s. f. Tendință, intenție, dorință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; iuțeală, viteză (mare) cu care se face ceva; zor1, grăbire. ◊ Loc. adv. În grabă sau în graba mare = grabnic, repede. – Din grăbi (derivat regresiv).
GRÁBĂ s. f. Pornire de a face ceva cît mai curînd sau de a ajunge undeva cît mai repede; zor, pripă. V. iuțeală, repeziciune. Interveni cu o grabă care dovedea că își apără o cauză personală. C. PETRESCU, C. V. 97. A coborît aproape toată lumea. Din cînd în cînd se mai dă jos cîte un soldat fără grabă, convins că nu-l așteaptă nimeni. SAHIA, N. 51. Bine-ai venit, frate Dănilă! Da mult ai zăbovit la tîrg! – Apoi dă, bădiță; m-am pornit cu graba și m-am întîlnit cu zăbava. CREANGĂ, P. 44. Graba strică treaba. ◊ Loc. adv. În grabă sau în graba mare = grabnic, în pripă, în fugă, repede. Inginerul și-a îmbrăcat în grabă haina de ploaie. C. PETRESCU, A. 441. Din grabă = din cauza grabei, fiind grăbit. ◊ Expr. A avea grabă (mare) sau a-i fi cuiva (de sau cu) grabă = a fi grăbit, nerăbdător. Căprarul vechi îi iese-n prag. «Ce-mi face Radu?» el întreabă. De Radu-i este mai cu grabă, Că Radu-i este cel mai drag. COȘBUC, P. I 100. Soră dulce, soră dragă, Nu pot sta că mi-e de grabă, Maica nu poate răbda Pînă nu te va vedea. RETEGANUL, P. IV 67. Ș-apoi v-eți duce, dacă spuneți c-aveți așa de mare grabă. CREANGĂ, A. 95. Am grabă de-a-l cunoaște. ALECSANDRI, T. II 85.
grábă s. f., g.-d. art. grábei
grábă s. f., g.-d. art. grábei
în grábă loc. adv.
GRÁBĂ s. 1. iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, (rar) grăbire, (înv. și pop.) repejune. (A făcut ceva în mare ~.) 2. v. urgență. 3. precipitare, precipitație, pripă, pripeală, pripire, zor. (~ strică treaba.)
Grabă ≠ încetineală, tărăgăneală, zăbavă
GRÁBĂ f. Tendință de a face ceva sau de a ajunge undeva cât mai repede; grăbire. * În ~ repede; în pripă. În ~ mare foarte repede. ~a strică treaba cu graba mai mult pierzi. [G.-D. grabei] /Din a grăbi
grabă f. mare repeziciune. [Slav. GRABLĬA, răpire, de unde noțiunea de repeziciune]. ║ adv. de grabă, în grabă, iute, curând.
grábă f., pl. e și grăbĭ (d. bg. graba, greblă, vsl. grablĭa, răpire, de unde s’a dezvoltat noțiunea de „grăbire”. V. grăbesc). Pripă, zor, urgență: a lucra cu mare grabă. În grabă, grabnic, urgent: a plecat în grabă (V. degrabă). Prov. Graba strică treaba, cu graba maĭ mult perzĭ.
GRA s. 1. iuțeală, rapiditate, repezeală, repeziciune, viteză, zor, (rar) grăbire, (înv. și pop.) repejune. (A făcut ceva în mare ~.) 2. urgență, zor, (Transilv.) sorgoșeală, (înv.) sîrguială. (E mare ~ să...) 3. precipitare, precipitație, pripă, pripeală, pripire, zor. (Ce e ~ asta?)
GRABĂ. Subst. Grabă, grăbire, pripă, pripire, pripeală, precipitare, precipitație, febrilitate, iuțeală, iuțire (rar), repezeală, repeziș, repeziciune, repezitură (rar), repejune (înv.), zor, zorire (rar), dîrdoră (pop.), urgență, urgentare; accelerație, accelerare, viteză, goană, fugă; năvală, năvălire, năvălnicie (rar), impetuozitate, asalt, năpustire, tăbărîre. Nerăbdare, impaciență (rar), înfrigurare, neastîmpăr, agitație; forfotă, forfoteală, foială, foire, fîțîială, fîțîit, alergătură, alergare, du-te-vino, furnicare, furnicar (fig.), îmbulzeală, înghesuială, îmbulzire, buluceală, învălmășeală, învălmășag, tumult. Alertă, alarmă. Adj. Grăbit, pripit, pripelnic, repezit, precipitat, febril, alert (livr.), grabnic, iute, iuțit, rapid, zorit, prompt, expeditiv, zelos, înfrigurat (fig.), (fervent, aprig, impetuos, năvalnic, furtunos (fig.), tempestuos (livr., înv.), intens, violent, eruptiv (fig.), impulsiv, coleric. Nerăbdător, impacient (livr.), nestăpînit, pornit, nestăvilit. Urgent, repede, accelerat. Vb. A (se) grăbi, a se pripi, a avea zor, a fi grăbit (pripit, zorit, repezit, nerăbdător), a (se) precipita, a se repezi, a sări, a (se) zori, a da zor, a-i da bătaie (fig.), a da pinteni (fig.), a îmboldi, a urgenta, a iuți, a accelera, a băga în viteză (fig.), a goni; a arde de nerăbdare, a nu avea liniște, a se frămînta, a se agita, a alerga în sus și în jos, a nu avea o clipă de răgaz, a se foi, a nu avea astîmpăr; a se învîrti, a se fîțîi, a forfoti, a umbla forfota, a mișuna, a fojgăi (reg.), a roi, a furnica, a se învălmăși, a se înghesui, a se buluci (pop.), a se îmbulzi, a se împinge, a năvăli, a da năvală, a asalta, a se năpusti, a tăbărî (rar). A alerta, a alarma. Adv. Cu (în) grabă, în mare grabă, în pripă, grabnic, cu pași repezi, urgent, rapid, în ritm rapid, la repezeală, iute, repede, zor-zor, cu zor, repede-repejor, într-o clipă (clipită), în goană, imediat, numaidecît, fără întîrziere, neîntîrziat, fără zăbavă, fără răgaz, zor, nevoie mare, urgent, de urgență, febril, năvalnic, cu nerăbdare. V. animație, dezordine, forfotă, fugă, mișcare, neliniște, nestăpînire, viteză, zăpăceală.
GRABĂ, F. (Isp V3), < subst.

grabă dex

Intrare: grabă
grabă substantiv feminin (numai) singular
Intrare: Grabă
Grabă