GOST s. v. invitat, musafir, oaspete.

gost (-ști), s. m. – Oaspete, invitat. Sb. gost (DAR). În Banat. – Der. gosti, vb. (a invita; a da de mîncare), din sb. gostiti. Cf. goștină.

gost, goști, s.m. (reg.) Musafir, oaspete.

gost s. v. INVITAT. MUSAFIR. OASPETE.

GOST cf. sl. гocтъ „oaspe” și partea finală din Dragostea. 1. Goastă, Stan (17 A IV 102). 2. Gostea, boier, 1390 < sl. gostĭ (etim. Iorga III 269); – zis și Gostian, 1409 (Div 52); – olt. (16 B VI 338; AO XII 110; 17 B IV 405); Gostești s. (17 B IV 188); Gostescul, Gh., 1712 (AO IV 322). 3. Gosteiu (16 B IV 208; BG LIV 194); – cel Negru (13 – 15 B 16). 4. Gostoaia fam. (M mar). Gostilă (Ștef; Sur XV; Bîr IV). 5. Gostilă (Dm). 6. Gostilești s. (Dm); Gostilele s. 7. Gostinu s.; v. și Partea I la Augustin.