glie definitie

18 definiții pentru glie

GLÍE, glii, s. f. 1. Pământ; ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde odată cu hârlețul). – Et. nec.
GLÍE, glii, s. f. (Pop.) 1. Pământ, ogor; fig. patrie. ◊ Expr. Sub glie = în mormânt. 2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde o dată cu hârlețul). – Et. nec.
GLÍE, glii, s. f. (Popular și poetic) 1. Pămînt; ogor, țarină. Dar cine-ai fost, noi totuși știm. Din glie o știe orice petic. Căci zborul nostru spre-nălțimi Tu l-ai deschis, om sovietic! DRAGOMIR, S. 47. Oamenii își zălogeau glia, vitele, sumanele. CAMILAR, N. I 332. Tu fii ostașul jertfei mari, depline: Ca dintr-un bob să odrăslească mia, Cu sîngele tău cald stropește glia! VLAHUȚĂ, O. A. I 26. ◊ Expr. Sub glie sau sub glii = în mormînt, îngropat. Străinul se odihnea sub glii. SADOVEANU, O. I 380. Dar George-al nostru cum o duce? – Sub glie, taică, și sub cruce. COȘBUC, P. I 101. ♦ Fig. Pămînt strămoșesc, țară, patrie. 2. Brazdă de pămînt. Pretutindeni gliile erau întoarse, schimbaseră culoarea pămîntului. CAMILAR, TEM. 90. Calul... Cu piciorul că-mi bătea, Glie din pămînt rupea. TEODORESCU, P. P. 610.
glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii
glíe s. f., art. glía, g.-d. art. glíei; pl. glii
GLÍE s. (Mold.) brazdă. (O ~ de pământ.)
GLÍE s. v. câmp, ogor, patrie, pământ, țară, țarină.
GLÍE s. v. nevroglie.
-GLÍE2 elem. glio-.
GLÍE1 s. f. (med.) nevroglie. (< germ. Glia)
glíe (glíi), s. f.1. Pămînt, ogor. – 2. Pămînt, cîmp. Sl., din aceeași familie cu clisă; însă etimonul exact nu a fost încă identificat; cf. slov. glie „cocă, pap”, rut, rus. glej „lut, argilă” (DAR). Cel de al doilea sens este pur literar. După Körting 4166 și Tiktin, urmați de REW 3782, din lat. gleba, încrucișat cu rut. gliba.
GLÍE ~i f. 1) Brazdă de pământ cu iarbă, care poate fi desprinsă o singură dată cu hârlețul. 2) Teren pregătit special pentru culturi agricole; ogor; țarină. 3) Pământ strămoșesc. * Sub ~ (sau ~i) în mormânt. /<rus. glej, slov. glie
glie f. brazdă sămănată cu iarbă. [Cf. rus. GLYBA].
glíe f. (rus. gleĭ, rut. hleĭ, lut, nomol, hleĭ, rudă cu gr. glia, cleĭ. Din lat. glĕba, bulgăre, teren, moșie, s’ar fi făcut rom. gheaŭă, ĭar din rus. glýba, bulgăre, s’ar fi făcut glibă. Cp. și cu vsl. glina, lut). Trans. Munt. Mold. (Rar). Bucată de pămînt cu ĭarbă scoasă dintr’un loc și pusă aĭurea ca să oprească năruirea (lat. caespes). Poet. Supt glie, în pămînt (de ex., mort). V. glebă.
GLIE s. (Mold.) brazdă. (O ~ de pămînt.)
glie s. v. CÎMP. OGOR. PATRIE. PĂMÎNT. ȚARĂ. ȚARINĂ.
GLIE s. (ANAT.) nevroglie.
-GLIE „clei, gelatină, cleios, vîscos”. ◊ gr. glia „clei” > fr. -glie, germ. id., engl. -glia, it. id. > rom. -glie.

glie dex

Intrare: glie (pământ)
glie 1 s.f. substantiv feminin
Intrare: glie (med.)
glie 1 s.f. substantiv feminin
Intrare: glie (suf.)
glie 3 suf.