GLÁNDĂ, glande, s. f. Organ anatomic în formă de tub care produce o secreție, conducând-o în exteriorul organismului, în sânge, în limfă etc. – Din fr. glande.

GLÁNDĂ, glande, s. f. Organ anatomic în formă de tub care produce o secreție, conducând-o în exteriorul organismului, în sânge, în limfă etc. – Din fr. glande.

GLÁNDĂ, glande, s. f. (Anat.) Organ de origine epitelială, avînd funcția de a produce o secreție. Glandă sudoripară. ▭ În lungul galeriei de piatră, canalele subțiri care au fost rupte de dinamită, continuă să secreteze încă, asemeni unor glande. BOGZA, C. O. 123. Agentul contagios este un microb special, aflat în... glandele salivare și în substanța cerebro-spinală a animalului. BART, S. M. 109. ◊ Glandă cu secreție internă sau glandă endocrină v. endocrin.

glándă s. f., g.-d. art. glándei; pl. glánde

glándă s. f., g.-d. art. glándei; pl. glánde

GLÁNDĂ s. 1. (ANAT.) glandă corticosuprarenală = cortex suprarenal; glandă cu secreție internă v. glandă endocrină; glandă endocrină = glandă cu secreție internă; glandă genitală = gonadă; glandă pancreatică v. pancreas; glandă pineală v. epifiză; glandă pituitară v. hipofiză; glandă prostatică v. prostată; glandă sebacee = (pop.) glandă grăsoasă; glandă suprarenală = capsulă suprarenală. 2. glande nectarifere v. nectarii.

GLANDĂ GRĂSOÁSĂ s. v. glandă sebacee.

GLÁNDĂ s.f. Organ (de origine epitelială) care produce o anumită secreție. [< fr. glande].

GLÁNDĂ s. f. (anat.) organ (epitelial) care produce o anumită secreție. (< fr. glande)

GLÁNDĂ ~e f. Organ de diferite forme cu funcții secretoare. ~ salivară. ~ tiroidă. /<fr. glande

glandă f. 1. organ spongios destinat a secreta unele lichide: glande salivare, lacrimale; 2. umflătură în vreo parte a corpului.

*glándă f., pl. e (fr. glande, d. lat. glans, glandis. V. ghindă). Ghindă. Anat. Organ spongios destinat să secreteze unele lichide: glandele salivare, lacrimale. Med. Unflătură, bolfă în vre-o parte a corpuluĭ.

GLANDĂ s. (ANAT.) glandă corticosuprarenală = cortex suprarenal; glandă genitală = gonadă; glandă pancreatică = pancreas, (înv.) gîlca folcuțului; glandă pineală = epifiză; glandă prostatică = prostată, (înv.) gîlca-sămînții; glandă sebacee = (pop.) glandă grăsoasă; glandă suprarenală = capsulă suprarenală.

glandă grăsoasă s. v. GLANDĂ SEBACEE.

GLÁNDĂ (< fr.) s. f. (ANAT., FIZIOL.) Organ secretor în formă de tub (g. sudoripare, g. stomacale) sau de acin (g. sebacee, g. mamare). Produșii de secreție ai g. se elimină prin canale secretorii (g. exocrine, g. salivare, g. intestinale), direct în sânge (g. endocrine sau interne: tiroida, paratiroida, suprarenala) sau pe ambele căi (g. mixte: ficatul, pancreasul, ovarul). Secrețiile g. intervin în toate funcțiunile organismului, lipsa sau hiperfuncțiunea lor determină de obicei apariția stărilor patologice. ◊ (BOT.) Glande nectarifere = nectarii.