GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

GLĂSCIÓR, glăscioare, s. n. Diminutiv al lui glas (1); spec. glas (1) de copil; glăsuț. – Glas + suf. -cior.

GLĂSCIÓR s. n. Diminutiv al lui glas (1). Da! Da! Maria, zise ea cu glăscior argintos. EMINESCU, N. 82. ◊ (Ironic) Zmeii țipară ce țipară, dară o dată cu focul li se stinse și lor glăsciorul. ISPIRESCU, L. 294.

glăsciór (-cior) s. n., pl. glăscioáre

glăsciór s. n. (sil. -cior), pl. glăscioáre

GLĂSCIÓR s. glăsuț. (Un ~ de copil.)

GLĂSCIÓR ~oáre n. (diminutiv de la glas) Glas de copil. /glas + suf. ~cior

GLĂSCIOR s. glăsuț. (Un ~ de copil.)