GIURUÍ, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învîrtească, a învolbura. Viscolul giuruia des foloștină înflorită, ca niște rotocoale de hîrtie albă. DELAVRANCEA, S. 181.

GIURUÍ, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învârtească; a învârteji, a învolbura. – Din giur (= jur).

giuruì v. Mold. a făgădui (CR.). [V. jurui].