GHIUJ, ghiuji, s. m. (Reg.) Om bătrân (și ramolit, neputincios). – Cf. alb. gjysh „bunic”.

GHIUJ, ghiuji, s. m. (Reg., fam. și peior.) Om bătrân (și ramolit, neputincios). – Cf. alb. gjysh „bunic”.

GHIUJ, ghiuji, s. m. (Regional, familiar; cu nuanță peiorativă) Om bătrîn, moșneag. Au să se-nece prin colburi, ghiujii. CAMILAR, T. 148. Bine, măi ghiujule, ce te-ai apucat să spui? Moșul abia putu să ridice capul. DUNĂREANU, CH 38. Auzi ghiuju!... Să se-nsoare, cînd îi bătut de brumă ca un zbîrciog. ALECSANDRI, T. I 338.

ghiuj (reg.) s. m., pl. ghiuji

ghiuj s. m., pl. ghiuji

GHIUJ s. v. babalâc, baccea, bătrân, căzătură, hodorog, moș, moșneag, ramolit.

ghiúj (ghiúji), s. m. – Bătrîn decrepit, ramolit. – Var. ghij, ghijan, ghijoi, ghijoc, bijog, bijoagă, ghijoagă. Probabil din sl. *gązĭ „creangă subțire”, cf. gînj. Semantismul se explică prin ideea de „îndoit, curbat”, cf. gînjia „a îndoi”, gînjui „a răsuci”; fonetismul pare a indica un împrumut de dată ulterioară lui gînj, cf. rus. guž „răchită”; dezvoltarea vocalică, așa ca în ghegă › ghioagă, ghin › ghionoi, chirăi › chiorăi, etc. Alb. ǵüš „bunic” (Meyer 143; Philippide, II, 714; DAR) provine din aceeași sursă, sau poate din rom. După părerea lui Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 1, este vorba de un dacic *ghiuga; după Popescu-Ciocănel, 31, ar trebui plecat de la per. ghauz „curtezană”, a cărui legătură nu se înțelege; iar după Lahovary 330, avem a face cu un cuvînt anterior indoeurop. Legătură cu hîj, s. m. (Mold., ghiuj), și vîj(oi), s. m. (Trans., ghiuj), nu este clară.

GHIUJ ~i m. fam. peior. Om bătrân și neputincios. /Cuv. autoht.

ghiuj n. Mold. moș (ironic): fugi la naiba, ghiuj bătrân! POP. [Albanez GYÜȘ, bunic].

ghĭuj m. (cp. cu alb. ghĭuș, bunic). Iron. Ghijoĭ, bătrîn hodorogit. – Și ghĭoj, ghijoĭ și ghijog. În Trans. vîj (Rebr. 2, 90) și vîjoĭ.

ghiuj s. v. BABALÎC. BACCEA. BĂTRÎN. CĂZĂTURĂ. HODOROG. MOȘ. MOȘNEAG. RAMOLIT.