ghionti definitie

2 intrări

22 definiții pentru ghionti

GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); ghiold, brânci2. [Pl. și: (n.) ghionturi] – Et. nec.
GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.
GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cuiva cu pumnul sau cu cotul (pentru a-l îmbrânci, a-i atrage atenția etc.); ghiold, brânci2. [Pl. și: (n.) ghionturi] – Et. nec.
GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (-și) da ghionți; a (se) îmbrânci. – Din ghiont.
GHIONT, ghionți, s. m. Lovitură dată cu pumnul sau cu cotul. Să te superi tu, creștine, Pentru dinții scoși din gură? Pentru-un ghiont și-o-mbrîncitură Cheful să ți-l strici? COȘBUC, P. II 37. ♦ Lovitură ușoară prin care se face semn cuiva. Cînd ți-oi da semn cu ghiontul noaptea, tu atuncea să-l împingi repede în apă. SBIERA, P. 19. Fetele... numa-și dau ghiont una alteia, și chicoteau pe socoteala mea. CREANGĂ, A. 66. – Pl. și: (s. n.) ghionturi (REBREANU, R. I 100).
GHIONTÍ, ghiontesc, vb. IV. Tranz. A da (cuiva) un ghiont (spre a-l îmbrînci sau a-i atrage atenția); a înghionti. Slujitorul de pe capră ghionti de astă dată cu cotul pe stăpînul său. SADOVEANU, F. J. 150. Petre nu-l mai putu răbda, deci ghiontindu-l cît ce putu cu cotul: Păcătos nătîng! NEGRUZZI, S. I 84. ◊ Fig. Și rîsul și cîntecul de pe dîmb o împung în inimă și-o ghiontesc. CAMILAR, T. 153. ◊ Refl. reciproc. Ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înădușit. CREANGĂ, A. 128. – Variantă: ghiontui, ghiontuiesc (ISPIRESCU, U. 58), vb. IV.
GHIONTUÍ vb. IV v. ghionti.
ghiont s. m. / s. n., pl. ghionți/ghiónturi
ghiontí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 să ghionteáscă
ghiont s. m./s. n., pl. ghionți/ghiónturi
ghiontí vb. (sil. ghion-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghiontésc, imperf. 3 sg. ghionteá; conj. prez. 3 sg. și pl. ghionteáscă
GHIONT s. v. îmbrâncitură.
GHIONTÍ vb. v. îmbrânci.
GHIÓNT ~ți m. Lovitură slabă dată cu cotul sau cu pumnul (pentru a-i atrage atenția cuiva). [Pl. și ghionturi] /Orig. nec.
A GHIONTÍ ~ésc tranz. A lovi ușor cu cotul sau cu pumnul (pentru a semnaliza ceva); a îmboldi. /Din ghiont
A SE GHIONTÍ mă ~ésc intranz. A face concomitent schimb de ghionturi (cu cineva). /Din ghiont
ghiont n. lovitură violentă cu pumnul, îmbrâncire. [V. ghiold].
ghiontuì v. a da ghionturi.
ghĭont n., pl. urĭ (cp. cu ghĭold și glonț). Bucată de lemn ca de vre-o 15 c.m. ascuțită și întrebuințată la lovit îndesat (ca cu boxu). Lovitură violentă aplicată cu pumnu strîns ca cum aĭ avea un ghĭont în mînă (pl. și m. ghionțĭ, ca pumnĭ). A da un ghĭont, 1) a lovi cu pumnu, 2) a face semn cuĭva pe furiș ghĭontindu-l, a-ĭ da un bold, un ghĭold.
ghĭontésc v. tr. (d. ghĭont). Lovesc violent cu pumnu. Fac semn pe furiș cu pumnu. – Și ghĭontuiesc. Și ghĭoldesc = înghĭoldesc.
GHIONT s. brînci, izbitură, îmbrînceală, îmbrîncitură, împinsătură, (reg.) ghiold, ștos, (Mold.) bleandă, dupac, (Ban.) poancă, (prin Olt. și Munt.) potîrnog. (I-a dat un ~.)
GHIONTI vb. a (se) izbi, a (se) îmboldi, a (se) imbrînci, a (se) împinge, a (se) înghionti, (pop.) a (se) buși, (reg.) a (se) brînci, a (se) înghioldi, (prin Mold.) a (se) blendi, a (se) blendisi, a (se) dupăci, (prin Olt. și Ban.) a (se) popîndi. (Nu vă mai ~!)

ghionti dex

Intrare: ghiont
ghiont 2 s.n. substantiv neutru
ghiont 1 s.m. substantiv masculin
Intrare: ghionti
ghiontui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a tranzitiv reflexiv reciproc
ghionti conjugarea a VI-a grupa a IV-a verb tranzitiv reflexiv reciproc