GHIAÚR, ghiauri, s. m. Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană. – Din tc. gâvur.

GHIAÚR, ghiauri, s. m. Denumire disprețuitoare dată în trecut de turci persoanelor de altă religie decât cea mahomedană. – Din tc. gâvur.

GHIAÚR, ghiauri, s. m. (Învechit) Poreclă șovină dată în trecut de turci celor de altă religie decît cea mahomedană (în special creștinilor). Jurase... moartea ghiaurului de la Celei. GALACTION, O. I 112. Dar iată-l! E vodă, ghiaurul Mihai... El vine spre pașă: e groază și vai, Că vine furtună. COȘBUC, P. I 206. Brîncovene Constantin, Boier vechi, ghiaur hain! ALECSANDRI, P. P. 210.

ghiaúr (înv.) (ghia-) s. m., pl. ghiaúri

ghiaúr s. m. (sil. ghia-), pl. ghiaúri

ghiaúr (ghiaúri), s. m. – Creștin, necredincios (din punctul de vedere al musulmanilor). – Megl. căur. Tc. caur (Șeineanu, II, 180; Iogu, GS, IV, 384), din per. gebr „păgîn”, cf. fr. guèbre, cf. și ngr. γϰιαούρ(ις), bg. giavurin. Megl. de la var. tc. kraur. Cf. la Cervantes, Comedias y entremeses, II, 95, caur „creștin”.

GHIAÚR ~i m. Nume batjocoritor, dat în trecut de către turci popoarelor de altă credință decât cea mahomedană (mai ales creștinilor). /<turc. gâvur

ghiaur a. și m. 1. necredincios, nume batjocoritor ce Turcii dau creștinilor: să nfrunte n ziuă ghiaurele oștiri BOL. ghiaur vechiu, ghiaur hain! POP. [Turc. GHIAUR].