gheață definitie

2 intrări

17 definiții pentru gheață

GHEÁȚĂ, (2) ghețuri, s. f., adj. invar. 1. S. f. Apă aflată în stare solidă, în urma înghețării. ◊ Expr. A se da cu patinele pe gheață = a patina2. A (se) sparge sau a (se) rupe gheața = a dispărea sau a face să dispară atmosfera ori senzația de jenă existentă la un moment dat; a (se) înlătura primele dificultăți în bunul mers al unei acțiuni. ♦ (Reg.) Grindină, piatră. 2. S. f. (La pl.) Întinderi mari de gheață (1) aflate pe uscat sau pe apă. ◊ Loc adj. De gheață = indiferent, nepăsător, nesimțitor. 3. S. f. Senzație neplăcută de răceală, provocată de frică, emoție etc. 4. S. f. Plantă erbacee cu flori mici, albe, roz sau roșii, având frunzele acoperite cu papile albe care seamănă cu cristalele de gheață (1) (Mesembryanthemum crystallynum). 5. S. f. Plantă erbacee cu tulpina cărnoasă, ramificată, cu frunze ovale-rotunde și cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau roșii (Begonia semperflorens). 6. Adj. invar. (În sintagma) Bani gheață = bani în numerar, plătiți pe loc, bani lichizi, bani peșin. – Lat. glacia (= glacies).
GHEÁȚĂ, (2) ghețuri, s. f., adj. invar. 1. S. f. Apă aflată în stare solidă, în urma înghețării. ◊ Expr. A se da cu patinele pe gheață = a patina2. A (se) sparge sau a (se) rupe gheața = a dispărea sau a face să dispară atmosfera ori senzația de jenă existentă la un moment dat; a (se) înlătura primele dificultăți în bunul mers al unei acțiuni. ♦ (Reg.) Grindină, piatră (I 7). 2. S. f. (La pl.) Întinderi mari de gheață (1) aflate pe uscat sau pe apă. ◊ Loc. adj. De gheață = indiferent, nepăsător, nesimțitor. 3. S. f. Senzație neplăcută de răceală, provocată de frică, emoție etc. 4. S. f. Plantă erbacee cu flori mici, albe, roz sau roșii, având frunzele acoperite cu papile albe care seamănă cu cristalele de gheață (1) (Mesembryanthemum crystallynum). 5. S. f. Plantă erbacee cu tulpina cărnoasă, ramificată, cu frunze ovale-rotunde și cu flori numeroase, albe, mai rar roz sau roșii (Begonia semperflorens). 6. Adj. invar. (În sintagma) Bani gheață = bani în numerar, plătiți pe loc, bani lichizi (2), bani peșin. – Lat. glacia (= glacies).
GHEÁȚĂ, (2) ghețuri, s. f. 1. Apă înghețată. Casa cea de aramă, înfocată așa de strașnic de cu sară, era acuma toată numai un sloi de gheață. CREANGĂ, P. 255. Bulgăraș de gheață rece, Vin’ mîndro, de mă petrece. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 297. ◊ Expr. A se da pe gheață = a aluneca, a patina pe suprafața apei înghețate. (Eliptic) Toată ziulica bate prundurile după scăldat... Iarna, pe gheață și la săniuș. CREANGĂ, A. 13. A (se) sparge (sau a (se) rupe) gheața = a dispărea sau a face să dispară constrîngerea, jena (între mai multe persoane). Astfel s-a rupt gheața și cele două prime subiecte s-au făcut iar prietene bune. CARAGIALE, O. III 9. Bani gheață v. b a n. ♦ (Regional) Grindină, piatră. A bătut gheața. 2. (La pl.) Întinderi mari de gheață. Ghețuri polare. 3. Fig. Răceală, indiferență. ◊ Loc. adj. De gheață = rece, nesimțitor, împietrit. Alături, Iordan se uita cu ochi de gheață neagră spre cerul nemilostiv. SADOVEANU, M. C. 12. Împăratul se luase de gînduri... pentru inima lor de gheață, de care nu se putea lipi nici un june. ISPIRESCU, L. 232. ♦ Fiori reci (de frică). Eram cu gheața-n spate de frică pîn-am ajuns la Borca, unde ne-a fost și masul. CREANGĂ, A. 29.
gheáță s. f., g.-d. art. ghéții; (întinderi de gheață) pl. ghéțuri
gheáță s. f., g.-d. art. ghéții; (întinderi de gheață) pl. ghéțuri
GHEÁȚĂ s. v. agurijoară, grindină, piatră, portulacă.
GHEÁȚĂ s., adj. invar. 1. s. (CHIM.) gheață uscată = zăpadă de bioxid de carbon. 2. adj. v. lichid.
ZAHĂR DE GHEÁȚĂ s. v. candel.
GHEÁȚĂ ghéțuri f. 1) Apă solidificată la o temperatură mai joasă de zero grade. Țurțure de ~. ◊ A (se) sparge (sau a (se) rupe) ~a a porni (la) o acțiune după anumite șovăieli și lipsă de îndrăzneală. 2) la pl. Întinderi mari de astfel de apă solidificată. Ghețuri polare. 3) fig. Atitudine lipsită de atenție și de bunăvoință față de cineva; răceală; indiferență. 4) Stare de neliniște sufletească (adesea spontană și de scurtă durată), provocată de un pericol; frică; teamă. * A fi cu ~a (sau cu frica) în spate a fi mereu într-o stare de neliniște. 5): Bani ~ bani în numerar (plătiți pe loc); bani peșin. 6) Plantă erbacee având frunze cărnoase acoperite cu papile albe și flori de culoare roz, roșie sau albă. [G.-D. gheții] /<lat. glacia
gheáță f., pl. (vechĭ) ghețĭ (lat. glacia și glacies, it. ghiaccia și ghiaccio, fr. glace). Apă solidificată de frig. Patinaj: mergem la gheață. Fig. Răceală, indiferență: o gheață era între eĭ. A rupe gheața, a relua prietenia. De gheață, 1) indiferent, rece, 2) uĭmit, împetrit: a rămînea de gheață. Banĭ gheață, banĭ gata, numerarĭ. O plantă erbacee originară din sudu Africiĭ cu frunze cărnoase undulate și acoperite de papile albe transparente de aspectu unor bobițe de gheață (mesembryánthemum crystállinum). Pl. n. Ghețurĭ, gheața unuĭ rîŭ, munte, pol: topirea ghețurilor.
ghĭáră, ghĭáță, ghĭaúr, V. ghea-.
GHEAȚĂ adj. invar. gata, lichid, numerar, sunător, (pop. și fam.) numărător, peșin, (înv.) naht. (A cumpăra ceva cu bani ~.)
gheață s. v. AGURIJOARĂ. GRINDINĂ. PIATRĂ. PORTULACĂ.
zahăr de gheață s. v. CANDEL.
spărgătór de gheáță-institút s. n. Institut de cercetare amenajat pe un spărgător de gheață ◊ „Spărgător de gheață-institut. Deocamdată, un asemenea «institut plutitor» se află abia în stadiul de proiect.” Sc. 6 XII 77 p. 5. ◊ „Un spărgător de gheață-institut, primul de acest fel din lume, va fi construit în curând în Uniunea Sovietică.” R.l. 20 XII 77 p. 6 (din spărgător de gheață + institut, probabil după model rus; spărgător de gheață, după fr. brise-glace[s], engl. ice breaker, germ. Eisbrecher; DTP, LTR)
GHEÁȚĂ (lat. glacia) s. f. 1. Apă în stare solidă (apă înghețată); are structură cristalină și este mai ușoară ca apa (densitatea relativă: 0,88-,93). ◊ Expr. A (se) sparge (sau a se rupe) ca gheața = a dispărea sau a face să dispară jena, constrângerea. ♦ G. uscată = dioxid de carbon în stare solidă, care sublimează la -78,9°C fără să lase reziduuri; este întrebuințată în frigotehnică (agent frigorigen) și în dermatologie; zăpadă carbonică. 2. (La pl.) Întinderi mari de gheață (1). 3. Fig. Indiferență, nepăsare, răceală. ◊ Loc. De gheață = rece, nepăsător. 4. (BOT.) Denumire dată speciilor de plante din genul Mesembryanthemum, cu frunze cărnoase și flori roz, roșii sau albe. Originară din Africa, se cultivă și în România ca plante ornamentale.
GHEAȚĂ subst. 1. Ghiață spătar, 1512 (Glos). 2. Ghețu, b. munt., mold. (Î Div; Sur XI); -l, Gh. (Bîr I); – m-te (Mus); -ul, V. (IS 264). 3. Gheța clucer (Sd III 29); Gheță (Bibl. Rom. Veche III). 4. Ghețan act. 5. Ghețeău (Sur XI; Grai I 417). 6. Ghețe, act.; -a, boier (R Gr; AO XV 287; Gane; etc.); Ghiețea (Tis; Mano 22; Aș Br 25). 7. Ghețelu (Mar). 8. Ghețeș, Stanciul (17 B II 58). 9. Ghețeau (Isp V2). 10. Gheațiu (Sd XVI). 11. Gheți (Bibl. Rom. Veche III); -a și -l ard., act. 12. Ghețin, Iliaș (Sd VI 92). 12. Profesiune: Ghețaru act. Unele derivate din rom. Gheață, prin sufixele onomastice obișnuite, se potrivesc cu blg. Гaцo ipoc. < Gheorghie (Weig) fără a fi vreo relație.

gheață dex

Intrare: gheață
gheață substantiv feminin
Intrare: Gheață
Gheață