GERMÁNIU s. n. Element chimic, semimetal, de culoare cenușiu-deschis, folosit la fabricarea pieselor semiconductoare, a redresoarelor etc. – Din fr. germanium, germ. Germanium.

GERMÁNIU s. n. Element chimic, semimetal, de culoare cenușiu-deschis, folosit la fabricarea pieselor semiconductoare, a redresoarelor etc. – Din fr. germanium, germ. Germanium.

germániu [niu pron. niu] s. n., art. germániul; simb. Ge

germániu s. n. [-niu pron. -niu], art. germániul; simb. Ge

GERMÁNIU s.n. Element foarte puțin răspândit în natură, cu proprietăți atât de metal cât și de metaloid. [Pron. -niu, var. germanium s.n. / < fr. germanium, cf. germ. Germanium].

GERMÁNIUM s.n. v. germaniu.

GERMÁNIU s. n. element chimic, semimetal, folosit la fabricarea de semiconductoare, tranzistoare și redresoare. (< fr. germanium, germ. Germanium)

GERMÁNIU n. Element chimic semimetal, folosit la fabricarea diferitelor piese și aparate. /<fr. germanium, germ. Germanium

*germániŭ n. Chim. Un metal tetravalent cu o greutate atomică de 72,31. Seamănă cu bismutu.

Ge, simbol chimic pentru germaniu.

GERMÁNIU (< fr. {i}; {s} Germania) s. n. Element chimic (Ge; nr. at. 32, m. at. 72,59), semimetal alb-argintiu cu luciu metalic. În natură se găsește în argirodit (în care a fost descoperit de chimistul german C. Winkler, în 1886) și germanit. Funcționează în combinații în stările de valență 2 și 4. G. în stare foarte pură este folosit ca seconductor, la fabricarea diodelor de comutație, tranzistorilor, detectoarelor de radiații, iar oxidul de g. la confecționarea instrumentelor optice.