GEÁBA adv. (Învechit și popular) 1. În zadar, zadarnic, fără nici un folos, de-a surda; degeaba. La ziuă, la făgădău, Iese lipsă un flăcău: Geaba-l cată soții lui, Neculaie nu-i și nu-i! DEȘLIU, M. 43. Gata, moș Gheorghe. Gata! Geaba-mi spui mie istoria asta. DUMITRIU, N. 280. Geaba beau, geaba mănînc, Geaba mijlocul îmi strîng, Dacă n-am arme să-ncing Și cal bun să mi-l înching. ALECSANDRI, P. P. 290. 2. (Învechit și popular) Gratis, fără plată; în dar, de pomană. Cu parale mi-l plătea, Cu parale, nu geaba. TEODORESCU, P. P. 310.