gáură f., pl. găurĭ (d. lat. caulae, cavitățĭ, deschizăturĭ, saŭ *cávula, d. căvus, cav, scobit. V. găun). Vest. Bortă, cavitate, scobitură: gaură într’un dinte, într’un arbore, într’o foaĭe. Iron. Locuință foarte sărăcăcĭoasă, bîrlog, bordeĭ. Gaură de șarpe, ascunzătoare de șarpe (V. vizuină). A te ascunde într’o gaură de șarpe, într’un loc unde nu te maĭ poate găsi nimenea. Batistă cu găurĭ saŭ cu găurele, batistă cu ajur (fr. â jour). Doară nu se va face gaură’n cer, nu va peri lumea (făcînd cutare lucru).