gangur definitie

3 intrări

26 definiții pentru gangur

gangor sm vz grangur
gangur sm vz grangur
GÁNGUR s. m. v. grangur.
GRÁNGOR s. m. v. grangur.
GRÁNGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă; ștab. [Var.: (pop.) gángur, grángor, grángure s. m.] – Lat. galgulus (= galbulus).
GRÁNGURE s. m. v. grangur.
GÁNGUR s. m. v. grangur.
GRÁNGOR s. m. v. grangur.
GRÁNGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă (în rândurile clasei dominante); ștab. [Var.: (pop.) gángur, grángor, grángure s. m.] – Lat. galgulus (=galbulus).
GRÁNGURE s. m. v. grangur.
GÁNGUR s. m. v. grangur.
GRÁNGOR s. m. v. grangur.
GRÁNGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cîntătoare, migratoare, din ordinul păsărelelor, cu penele galbene, afară de aripi și de mijlocul cozii, care sînt negre (Oriolus galbula). Un grangur sta nemișcat pe o ramură de fag întinsă spre soare; îi sticleau penele ca gălbănușul oului. SADOVEANU, O. III 355. Un grangur de aur cîntînd m-a-ndemnat S-adorm între frunze de plopi și răchită. MACEDONSKI, O. I 99. 2. (Ironic) Nume dat reprezentanților cu vază ai clasei exploatatoare și jandarmilor. V. curcan. L-a dus la oraș jandarmul pe văru-meu Pantilie. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. STANCU, D. 39. – Variante: grángure, gángur (CAMILAR, TEM. 298, SADOVEANU, D. P. 94), grángor (ODOBESCU, S. III 87) s. m.
GRÁNGURE s. m. v. grangur.
grángur s. m., pl. gránguri
grángur s. m., pl. gránguri
GRÁNGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.
grángur (gránguri), s. m.1. Pasăre cîntătoare cu penele galbene (Oriolus galbula). – 2. Ștab, om puternic. – Mr. galgur „galben verzui”. Lat. galgŭlus (Pușcariu 725; Candrea-Dens., 748; REW 3647; DAR; Rosetti, I, 167), cf. sp. gálgulo. Pentru sensul 2, cf. celălalt nume al păsării, domnișor.
GRÁNGUR ~i m. 1) Pasăre migratoare, cântătoare, cu penaj galben și negru la mascul și verde împestrițat cu alb la femelă (care trăiește în păduri și livezi). 2) fig. peior. Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă. /<lat. galgulus
gangur (grangur) m. pasăre cântăreață galbenă și mare cât mierla (Oriolus galbula): ganguri de aur ce au cuiburi de mătase AL. [Lat. GALGULUS; forma munteană grangur e analogică (cf. graur)].
grangur m. V. gangur.
gángur m. (lat. gálgulus, din gálbulus, adică „gălbior”). Est. Grangure, o pasăre din neamu merleĭ, galbenă, cu vîrfurile aripilor negre și care face un cuĭb spînzurat și lucrat cu mare artă. V. aușel.
grángure m. (d. gangur). Vest. Gangur. Fig. Fam. Persoană importantă.
GRANGUR s. (ORNIT.; Oriolus oriolus) (reg.) domnișor, pișcănfloare, zamfiră, mierlă-galbenă, (Olt.) cinflor.
GANGUR subst. var. la „grangur”. 1. – Goian (âd XVI 185); – R. (Ștef); – pren., mold. (P14); -a s. 2. Gangora, N., ar. (Cara 92). 3. Denazalizat: Lupea fiul lui Gagor(17 B II 43) și Găgăra b. (17 B II 274).
grangur, granguri s. m. (peior.) 1. v. grande. 2. (intl.) polițist cu o funcție importantă.

gangur dex

Intrare: grangur
grangure substantiv masculin admite vocativul
grangor substantiv masculin admite vocativul
gangur substantiv masculin admite vocativul
gangor substantiv masculin admite vocativul
grangur substantiv masculin admite vocativul
Intrare: Gangur
Gangur
Intrare: gangur
gangur