gangă¹ sf [At: lOANOVICI, TEHN. 31 / E: fr gangue] Parte sterilă care însoțește minereul util într-un zăcământ și care se îndepărtează.

gangă² sf [At: ȘEZ. V, 75 / Pl: ? / E: gângăi] (Reg) Persoană gângavă.

GÁNGĂ, gange, s. f. Materie minerală (inutilizabilă) conținută sau legată strâns de minereurile metalice sau nemetalice utile. – Din fr. gangue.

GÁNGĂ, gange, s. f. Partea sterilă (care se îndepărtează) dintr-un zăcământ metalifer. – Din fr. gangue.

GÁNGĂ s. f. Ansamblul mineralelor care sînt amestecate cu minereul util dintr-un zăcămînt, fiind de obicei inutilizabile sau constituind un produs secundar.

gángă s. f., g.-d. art. gángei; pl. gánge

gángă s. f., g.-d. art. gángei; pl. gánge

GÁNGĂ s. (MIN.) steril.

GÁNGĂ s.f. Mineralele, în general neutilizabile, cu care este amestecat minereul util dintr-un zăcământ. [Cf. fr. gangue, germ. Gang].

GÁNGĂ s. f. partea sterilă dintr-un zăcământ mineral. (< fr. gangue)

GÁNGĂ ~ge f. Masă de minerale (inutilizabile) ce constituie un amestec împreună cu minereul util dintr-un zăcământ. /<fr. gangue

*gángă f., pl. e (fr. gangue, d. germ. gang, vînă minerală, rudă cu precedentu). Pămînt, scorie care acopere un mineral, o peatră prețioasă.