gade sfp vz gaidă

gaibă sf vz gaidă

gaibe sfp vz gaidă

gaidă sf [At: CONACHI, ap. TDRG / V: (reg) ~ibe, gade, zgaide sfp / Pl: ~de / E: ns cf bg гаида, srb gajda, tc gayda] 1 (Muz; rar) Cimpoi. 2 (Muz; pex) Cimpoier. 3 (Pop; lpl; șîf gaide) Gaibarace (1). 4 (Pop; îe) Cu ~dele în sus Răsturnat pe spate și cu picioarele în sus Si: cu gaibaracele (2) în sus.

gâde sm [At: CUV. D. BĂTR. I, 281 / Pl: gâzi / E: nct] (Mun; Mol) Călău.

gâde sfi [At: CHEST. IV, 795 / E: nct] (Reg) Ridicătură de pământ mai mare, de câteva sute de metri.

GÁIDĂ, gaide, s. f. 1. (Reg.) Cimpoi. 2. Numele unui dans popular cu acompaniament de cimpoi. 3. Fig. (La pl.) Picioare (prea lungi); gaibarace, gaibe. – Din bg., sb. gajda.

GẤDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.

GÁIDĂ, gaide, s. f. 1. (Reg.) Cimpoi. 2. Numele unui dans popular cu acompaniament de cimpoi. 3. Fig. (La pl.) Picioare (prea lungi); gaibarace, gaibe. – Din bg., scr. gajda.

GẤDE, gâzi, s. m. (Pop.) Călău; gealat. – Et. nec.

GÁIDĂ, gaide, s. f. (Rar) 1. Cimpoi. Rar le vine flăcăilor chef să aducă lăutarul, cimpoieșul sau gaida din Dobrogea, de mai rotesc cele fete. SEVASTOS, N. 3. Știa să zică cu gaida. ISPIRESCU, la TDRG. ♦ Numele unui dans cu acompaniament de cimpoi. 2. Fig. (La pl., prin analogie cu țevile cimpoiului) Picioare (prea lungi). Găsi bătătura goală. Cînele subt o tufă de soc, cu gaidele în sus. SADOVEANU, P. M. 290.

GÎ́DE, gîzi, s. m. (Învechit) Călău. [Duca] păru atunci a vedea pe gîde. SADOVEANU, Z. C. 128. El boierii aduna Și de moarte-i giudeca. Gîdele îi apuca, Sus, la scară-i aducea. ALECSANDRI, P. P. 199. – Formă articulată sg. și: gîdea (SADOVEANU, D. P. 28, PANN, P. V. III 116) (gen.-dat. gîdei, BĂLCESCU, O. I 69) s. m.

GÎ́DEA^[1] s. m. v. gîde.

gáidă (reg.) s. f., g.-d. art. gáidei; pl. gáide

gấde (pop.) s. m., art. gấdea/gấdele, g.-d. art. gấdei/gấdelui; pl. gâzi

gáidă s. f. (sil. gai-), g.-d. art. gáidei; pl. gáide

gâde s. m., art. gâdea/gâdele, g.-d. art. gâdei/ gâdelui; pl. gâzi

GÁIDĂ s. v. cimpoi.

GÂDE s. v. călău.

gáidă (gáide), s. f. – 1. Cimpoi. – 2. Picior. – Var. (s)gaibă, gaibără, gadă, gaibarac. Tc. gaida, cf. sb., bg. gaida. – Der. (s)găibăra, vb. (a se cățăra). Der. directă din bg. (Conev 104) nu este posibilă.

gîde (gîzi), s. m. – 1. Călău. – 2. Tiran. – 3. (Arg.) Judecător. Sl. (bg.) gidija „nebun, extravagant, temerar”, poate de origine orientală. Sec. XVII. Semantismul nu este foarte clar. După Cihac, II, 111, din ceh., pol. kat „călău”, ceea ce nu pare posibil. – Der. ghidan, s. m. (nume propriu de cîine), pentru a cărui variație vocalică cf. gîză-ghiză; ghidănac, s. n. (ciocan; ciomag); ghidălan, s. m. (vlăjgan); ghiduș, s. m. (caraghios, bufon), cu suf. -uș; ghidușesc, adj. (caraghios); ghidușie, s. f. (caraghioslîc). Ghiduș este considerat de Philippide, Principii, 64 și DAR ca der., de la ghidi; de Lacea, Dacor., III, 750 și la Scriban din mag. büdös „puturos”, de unde provine și săs. bidusch; și de Drăganu, Dacor., VI, 276-80, din mag. gidós „păstor de capre”, aluzie la un obicei popular de Crăciun. Nici una din aceste explicații nu ni se pare convingătoare.

GÂDE gâzi m. pop. Persoană care executa condamnații la moarte; călău. /Orig. nec.

gaibă f. crac (de animal): leul căzù cu gaibele în sus ISP. [Mold. gaidă: origină necunoscută].

gaidă f. cimpoiu sârbesc (ISP.). [Serb. GAIDE].

gaidă f. Mold. crac. [Probabil aluziune la țeava gaidei].

gâde m. calău: veni gâdea și o chemă la osândă ISP. [Origină necunoscută].

gáĭbă și zgáĭbă (Munt.) f., pl. e, gáĭbără și zg- (Mold. sud) f., pl. ere, gaĭbarác și zg- (Munt.) n., pl. e, și gáĭdă (Mold.) și zg- (Olt.) f., pl. e (turc. bg. gáĭda, cimpoĭ, cuv. transmis de Arabĭ d. sp. gaita, cimpoĭ, piem. gaida, long. gaida, vîrf de săgeată. Cp. cu fluier, care înseamnă și „țurloĭ”). Fam. Iron. Pl. Cracĭ: se dete cu zgaĭdele’n sus (NPl. Ceaur, 15 și 20) Zgaĭbarac în VR. 1927, 5, 153. V. cĭoantă, gambă.

gáĭdă, V. gaĭbă.

gî́de m., pl. gîzĭ (cp. cu rut. pol. kut, calăŭ). Rar azĭ. Calăŭ. – Se zice gîdele, al gîdeluĭ și gîdea, gen. fam. al luĭ gîdea: e gîdea cu ștrengu’n mînă (rev. I. Crg. 4, 390).

zgaĭbarác, V. gaĭbă.

1) zgáĭbă, zgáĭbără, V. gaĭbă, gaĭbără.

zgáĭbără, V. gaĭbă.

zgáĭdă, V. gaĭbă.

gaidă s. v. CIMPOI.

gaide s. pl. v. PICIOR.

GÎDE s. călău, (rar) torționar, ucigător, (înv. și reg.) hingher, (reg.) hoher, (înv.) gealat, măcelar, speculator. (~ executa pe cei condamnați la moarte.)

gaida 1. Denumire a cimpoiului* la unele popoare balcanice. Variante ale numelui g. se întâlesc de la o zonă la alta: gajde (fosta Iugoslavie), g. (Bulgaria), gainda (Grecia). La aromâni este numită frecvent cu numele de g. 2. Dans aromânesc în tempo* moderat, cu ritm caracteristic (în lucrarea Trei dansuri românești de Rogalski, al doilea dans este o g.).

gấde, s.m. – Călău. ♦ (top.) Gâdel, pârâu, afluent al râului Lăpuș. ♦ (onom.) Gâdea, Gadea, Gadia, Gîdea, nume de familie (10 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (Șăineanu, DEX, MDA).

GADE [gá:ðə], Niels (1817-1890), compozitor, dirijor și violonist danez. Balete, uverturi cantate, simfonii, piese orchestrale, muzică de cameră etc. caracterizate prin farmecul melodic, prin lirism discret și instrumentația fină. A dirijat orchestra „Gewandhaus” din Leipzig și Filarmonica din Copenhaga.

GÎDE subst. 1. – țig. (16 B II 193); -a b. (17 B I 286); Gîdești s, (17 B II 193), Gîdei act. 3. Gîdeoiu act,; Gîdoiu (Paș); Gădăiu (Romanosl. IV 56 n. 98). 242. Gîdeț, Manea (17 B II 17). 5. Gîdinți s. (Dm; Ștef). 6. Gîdiuță act. (Catina). 7. Gîdesea t. (Dm) prob. dintr-un marital *Gîdeasa.

zgaibarac, zgaibarace s. n. picior.