găunășătură sf vz găunoșitură

găunoșătură sf vz găunoșitură

găunoșitură sf [At: CANTEMIR, IST. 140 / V: ~nășăt~, ~șă~ / Pl: ~i / P: gă-u~ / E: găunoși + -(i)tură] (Rar) 1 Gaură. 2 Scorbură.^[1] modificată

GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

GĂUNOȘITÚRĂ, găunoșituri, s. f. (Rar) Gaură, scobitură; scorbură. [Pr.: gă-u-. – Var.: găunoșătúră s. f.] – Găunoși + suf. -tură.

GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

GĂUNOȘITÚRĂ, găunoșituri, s. f. (Rar) Gaură, scobitură; scorbură. [Pr.: gă-u-. – Var.: găunoșătúră s. f.] – Găunoși + suf. -tură.

GĂUNOȘĂTÚRĂ s. f. v. găunoșitură.

GĂUNOȘITÚRĂ, găunoșituri, s. f. Gaură, cavitate, scobitură. (Atestat în forma găunoșătură) În trunchiul bătrînului copac, într-o găunoșătură, este portretul. CARAGIALE, N. F. 143. – Pronunțat: gă-u-. – Variantă: găunoșătură s. f.

găunoșitúră (rar) (gă-u-) s. f., g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

găunoșitúră s. f. (sil. gă-u-), g.-d. art. găunoșitúrii; pl. găunoșitúri

GĂUNOȘITÚRĂ s. v. scorbură.

găunoșitúră f., pl. ĭ. Vest. Cavitate, scobitură.

găunoșitură s. v. SCORBURĂ.