gărdui vt [At: JIPESCU, O. 88 / Pl: ~esc / E: gard¹] (Pop; c. i. grădina, curtea, un loc etc.) A împrejmui cu gard.

GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

GĂRDUÍ, gărduiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A îngrădi, a împrejmui un loc, un teren cu gard (1). – Gard + suf. -ui.

gărduí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 să gărduiáscă

gărduí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gărduiésc, imperf. 3 sg. gărduiá; conj. prez. 3 sg. și pl. gărduiáscă

gărduì v. a îngrădi cu gard, a împrejmui: o grădină gărduită cu zid de aramă ISP.

gărdui, gărduiesc v. t. a aresta, a închide.