gâtiță sf [At: ALECSANDRI, T. 38 / Pl: ~țe / E: gât + -iță] 1 (Mol) Gâtlej (1). 2 (Reg) Femeie cu gâtul lung și gol.

GÂTIȚĂ, gâtițe, s. f. (Reg.) Gâtlej. – Gât + suf. -iță.

GÂTIȚĂ, gâtițe, s. f. (Reg. și fam.) Gâtlej. – Gât + suf. -iță.

GÎ́TIȚĂ, gîtițe, s. f. (Mold., adesea glumeț) Gîtlej. Hîrîindu-și în gîtiță lacrimile s-a dus la Zailic judele, să-i împărtășească porunca stăpînului său. SADOVEANU, N. P. 147.

gấtiță (reg.) s. f., g.-d. art. gấtiței; pl. gấtițe

gâtiță s. f., g.-d. art. gâtiței; pl. gâtițe

GÂTIȚĂ s. v. beregată, gâtlej, laringe.

GÂTIȚĂ ~e f. reg. Parte inferioară a gâtului, cuprinzând faringele cu esofagul și laringele cu traheea; gâtlej; beregată. /gât + suf. ~iță

gî́tiță f., pl. e (d. gît). Beregată, gîtlej.

gîtiță s. v. BEREGATĂ. GÎTLEJ. LARINGE.