gârlă definitie

2 intrări

16 definiții pentru gârlă

gârlă sf [At: CANTEMIR, HR. 261/25 / Pl: ~le / E: bg гърло] 1 Apă curgătoare (mai mică). 2 Braț al unui râu. 3 Pârâu, uneori râu la câmpie. 4 Depresiune alungită, (sinuoasă), din lunca unei ape curgătoare, care e acoperită cu apă și leagă un râu de bălțile și lacurile din jurul lui. 5 (Pop) Canal care duce apa de la râu la moară. 6 (Pop) Vale. 7 (Ave; șîs a curge ~) Din belșug. 8 (Îe) A se duce pe ~ (sau pe apa ~lei) A se pierde, a se risipi. 9 (Îe) A da pe ~ A arunca ceva sau a pierde ceva din neglijență. 10 (Îae) A cheltui bani (cu neglijență). 11 (Îs) ~ de chefali Canal într-o dună de nisip pentru prinderea chefalilor mari.
GẤRLĂ, gârle, s. f. 1. Apă curgătoare (mai mică); braț al unei ape curgătoare. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe gârlă = a se pierde, a se risipi. A da pe gârlă = a arunca, a risipi. ♦ (Adverbial) În mare cantitate, din belșug. 2. Depresiune alungită (și sinuoasă) aflată în lunca unei ape curgătoare și care, acoperită de apă, leagă de obicei un râu de lacurile sau de bălțile din jurul acestuia. – Din bg. gărlo.
GẤRLĂ, gârle, s. f. 1. Apă curgătoare (mai mică); braț al unei ape curgătoare. ◊ Expr. (Fam.) A se duce pe gârlă = a se pierde, a se risipi. A da pe gârlă = a arunca, a risipi. ♦ (Adverbial) În mare cantitate, din belșug. 2. Depresiune alungită (și sinuoasă) aflată în lunca unei ape curgătoare și care, acoperită de apă, leagă de obicei un râu de lacurile sau de bălțile din jurul acestuia. – Din bg. gărlo.
GÎ́RLĂ, gîrle, s. f. Mică apă curgătoare (uneori cu albia nestatornică); ramificație, braț nestatornic al unei ape mai mari. Întorsura gîrlei dunărene s-a schimbat. SADOVEANU, P. M. 129. De la gîrlă-n pîlcuri dese Zgomotoși copiii vin. COȘBUC, P. I 47. Băuse apa de la 24 de iazuri și o gîrlă. CREANGĂ, P. 242. ♦ (Învechit și popular) Rîu, fluviu. Printr-această baltă curge gîrla Rinul. GOLESCU, Î. 126. ◊ Expr. A se duce pe gîrlă = a se pierde, a se risipi. Mai bine să se ducă pe gîrlă toate, numai să scape cu viață. REBREANU, R. II 20. A da pe gîrlă = a arunca, a risipi, a se prăpădi. Nu știu cum făcu și rupse un căpătîi. De frică, îl dete pe gîrlă. ISPIRESCU, L. 66. ♦ (Adverbial, în metafore și comparații; mai ales în legătură cu verbele «a curge», «a gîlgîi») Din belșug, mult. Prin șanțuri curgea gîrlă apa. SANDU-ALDEA, D. N. 246. Începu să gîlgîie sîngele dintr-însul gîrlă. ISPIRESCU, U. 74. Una pe alta se îndemnau la treabă și lucrul ieșea gîrlă din mînele lor. CREANGĂ, P. 7.
gấrlă s. f., g.-d. art. gấrlei; pl. gấrle
gârlă s. f., g.-d. art. gârlei; pl. gârle
GÂRLĂ s. (GEOGR.) (Transilv. și Mold.) ponor.
gîrlă (gîrle), s. f.1. Braț de rîu. – 2. Apă mică. Bg. gărlo (Miklosich, Slaw. Elem., 20; Conev 9; DAR). – Der. gîrlan, s. m. (copil hoinar). – Cf. gîrlici, gîrliță.
GÂRLĂ1 ~e f. 1) Apă curgătoare cu debit mic; râu mic. 2) fam. Braț mic al unui râu. * A se duce ca pe ~ a se pierde fără rost; a se risipi. A da pe ~ a irosi. /<bulg. gărlo
GÂRLĂ2 adv. În cantitate mare; din belșug. /<bulg. gărlo
gârlă f. mic curs de apă ce se varsă într’un râu. [Slav. GRŬLO, gâtlej (bulg.: braț de râu)]. ║ adv. ca o gârlă: capul de ar fi sănătos, că belelele curg gârlă CR.
gî́rlă f., pl. e (vsl. bg. grŭlo, gît, gură, gură de rîŭ; rut. girlo, gură de rîŭ, maĭ ales a Dunăriĭ, gorlo, gîtlej. V. ghĭorlan, îngurluĭesc și jirloaĭe). Braț de rîŭ. Pîrăŭ. Adv. Ca gîrla, jirloaĭe: apa curgea gîrlă pin ferestre, (fig.) belelele curgeaŭ gîrlă.
GÎRLĂ s. (GEOGR.) (Transilv. și Mold.) ponor.
GÂRLA MARE 1. Com. în jud. Mehedinți; 6.648 loc. (1995). Creșterea porcinelor. Biserica Pogorârea Sfântului Duh (1838) în satul Gârla Mare. 2. Cultură din Epoca bronzului (sec. 15-13 î. Hr.) numită astfel după numele com. în care a fost descoperită așezarea eponimă. Răspândită în S Olteniei, Banat și NE Iugoslaviei; face parte din marea arie culturală a „Câmpurilor de urne” de pe cursul mijlociu și inferior al Dunării.
GÎRLĂ subst. 1. Gîrl/e (Dm); -ea (17 A I 136, IV 416); -ea vatah (Sur II); -ești s. (Dm); Gărle (Băl III) scris și Gîrlea, portarul Sucevii (16 A III 40). 2. Gîrlan (17 A II 59). 3. Gîrluș (16 B IV 133; AO XIX 134).
a da pe gârlă expr. a risipi (ceva), a rămâne păgubit (cu ceva).

gârlă dex

Intrare: gârlă
gârlă substantiv feminin
Intrare: Gârlă
Gârlă