gâlgâire definitie

2 intrări

21 definiții pentru gâlgâire

gălgăi v vz gâlgâi
gâlgăi vi, vt vz gâlgâi
gâlgâi [At: DONICI, F. II, 39 / V: (reg) gălgăi, ~găi[1] / Pzi: gâlgâi și ~esc / E: gâl-gâl] 1 vi (D. lichide) A curge cu zgomot printr-un vas cu gâtul strâmt Si: (nob) a gâlgăni (1), a gâlgări (1). 2 vi A curge cu un zgomot ritmic Si: (nob) a gâlgăni (2), a gâlgări (2). 3 vt A bea cu înghițituri mari, făcând un zgomot ritmic Si: (nob) a gâlgăni (3), a gâlgări (3). 4 vt A fuma, făcând să gâlgâie apa dintr-o narghilea Si: (nob) a gâlgăni (4), a gâlgări (4). 5 vt (Nob) A cânta trecând de la registrul normal al vocii la falset, în maniera iodlerului. 6 (D. ape, sânge etc.) A curge în valuri mari Si: (nob) a gâlgăni (5), a gâlgări (5). 7 (D. apă care fierbe) A clocoti. 8 (Pan; d. foc) A izbucni în flăcări mari Si: (nob) a gâlgăni (7), a gâlgări (7). 9 (Pan; d. fum) A ieși în vălătuci mari Si: (nob) a gâlgăni (8), a gâlgări (8). 10 (Fig; d. un drum, o stradă) A fi plin de forfota oamenilor. 11 (Rar; d. gaiță) A cânta. corectată
gâlgâire sf [At: PAS, Z. I, 76 / Pl: ~ri / E: gâlgâi] 1 Zgomot caracteristic produs de un lichid care curge printr-un vas cu gâtul strâmt sau care alunecă pe gât Si: (rar) gâlgâială, gâlgâitură, gâlgâit (1). 2 (Rar; d. sânge, ape) Curgere în cantitate mare Cf gâlgâi (6) Si: gâlgâit (2). 3 (Rar; d. apă care fierbe, magmă) Clocotire Cf gâlgâi (6). 4 (Rar; pan; d. foc) Izbucnire în flăcări mari Cf gâlgâi (8).
GÂLGÂÍ, gấlgâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gâtul strâmt) sau când alunecă pe gât etc.; p. gener. a curge provocând un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o băutură cu înghițituri mari (și cu zgomot). – Gâl-g[âl] + suf. -âi.
GÂLGÂÍRE, gâlgâiri, s. f. Faptul de a gâlgâi; zgomot caracteristic produs de un lichid care curge dintr-un vas (cu gâtul strâmt) sau care alunecă pe gât etc.; gâlgâit, gâlgâială, gâlgâitură. – V. gâlgâi.
GÂLGÂÍ, gấlgâi, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide, la pers. 3) A curge cu zgomot dintr-un vas (cu gâtul strâmt), când alunecă pe gât etc.; p. gener. a curge provocând un zgomot ritmic. 2. Tranz. (Reg.) A sorbi o băutură cu înghițituri mari (și cu zgomot). – Gâl-g[âl] + suf. -âi.
GÂLGÂÍRE, gâlgâiri, s. f. Faptul de a gâlgâi; zgomot caracteristic produs de un lichid care curge dintr-un vas (cu gâtul strâmt), care alunecă pe gât etc.; gâlgâit, gâlgâială, gâlgâitură. – V. gâlgâi.
GÎLGÎÍ, pers. 3 gî́lgîie, vb. IV. 1. Intranz. (Despre lichide) A se scurge cu zgomot printr-o deschizătură. Apa... gîlgîia afară din ghizdul fîntînii, printre pietricele. CARAGIALE, P. 52. Cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului... sîngele cerbului o dată a și-nceput a curge gîlgîind. CREANGĂ, P. 226. Cu gura la cep de bute, De-aud vinul gîlgîind. ALECSANDRI, P. P. 314. ♦ A curge producînd zgomote caracteristice cînd se izbește de obstacole. V. clipoci. Zvîcnesc din scoarța udă muguri noi, în sus la munte gîlgîie izvoare. DEȘLIU, N. 84. Apa gîlgîia și clipocea pe lîngă ea. DUMITRIU, N. 289. Apele gîlgîiau în liniște și niște păsări cîntau prin arborii ciuntiți de obuze. CAMILAR, N. I 70. ◊ Fig. Gîlgîie plînsul în mine cu hohote nestăpînite. SAHIA, N. 121. Un bubuit de tun din bateriile romîne păru a da semnalul unei năprasnice bombardări. Gîlgîia focul de pe toate movilele dimprejur. D. ZAMFIRESCU, R. 260. ♦ Tranz. (Rar) A vărsa, a scoate. Vasele, gîlgîind pe coșuri nori negri de fum, își măreau viteza întrecîndu-se în goană ca să atingă mai repede limanul așteptat. BART, E. 117. 2. Tranz. (Regional) A bea cu înghițituri mari (producînd zgomot), a da de dușcă. Miai le gîlgîi pe amîndouă [sticlele] pînă la fund. PREDA, Î. 86. Băieții... gîlgîiau cîte o cinzeacă de rachiu și se apucau de treabă. MACEDONSKI, O. III 50. – Prez. ind. pers. 3 și: gîlgîiește (REBREANU, R. II 85, ODOBESCU, S. III 94).
GÎLGÎÍRE, gîlgîiri, s. f. Acțiunea de a gîlgîi și rezultatul ei; zgomot produs de un lichid care gîlgîie; gîlgîit, gîlgîială, gîlgîitură. Ai văzut cum mama ei o ceartă parcă în glumă... și cum ea dă din cap, cum apoi zvirle capul pe spate, într-un hohot ca o gîlgîire de ape. PAS, Z. I 76. ◊ (Poetic) În nopțile cu lună asculți privighetoarea, – te incintă; ajungi să crezi că pentru tine își varsă în gîlgîiri ploaia de mărgăritare. GÎRLEANU, L. 12.
gâlgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 gấlgâie, imperf. 3 sg. gâlgâiá; conj. prez. 3 să gấlgâie
gâlgâíre s. f., g.-d. art. gâlgâírii; pl. gâlgâíri
gâlgâí vb., ind. prez. 1 sg. gâlgâi, 3 sg. și pl. gâlgâie, imperf. 3 sg. gâlgâiá
gâlgâíre s. f., g.-d. art. gâlgâírii; pl. gâlgâíri
GÂLGÂÍ vb. a bolborosi. (Un lichid care ~.)
GÂLGÂÍRE s. v. gâlgâit.
A GÂLGÂÍ pers. 3 gâlgâie 1. intranz. (despre lichide) A curge producând un zgomot caracteristic; a face „gâl-gâl”; a bolborosi. 2. tranz. reg. (băuturi) A sorbi cu înghițituri mari și zgomotoase. /Onomat.
gălgăì v. 1. se zice de sgomotul apelor în mișcare sau al lichidelor turnate pe gât: izvoarele gâlgăie; 2. a curge dintr’odată și mult, a țâșni: începu să gâlgăie sângele dintr’însul ISP. [Onomatopee].
gî́lgîĭ, a v. intr. (imit. d. gîl-gîl, [bg. kŭl-kŭl], zgomotu unuĭ lichid care curge dintr’o garafă; slovac gîg, înghițitură [Bern., 1, 310]. V. înghit, șteobîlc). Curg cu zgomot din butelie: vinu gîlgîĭa din garafă în gîtu bețivuluĭ. Țîșnesc gros, curg mult: sîngele gîlgîĭa în gîtu rănituluĭ. V. tr. Agit un lichid în gură: bețivu gîlgîĭa rachiu în gură. Fac să-ĭ gîlgîĭe sîngele: de s’a maĭ obrăznici, îl gîlgîĭ în sînge (CL. 1910, 987). V. gargară.
GÎLGÎI vb. a bolborosi. (Un lichid care ~.)
GÎLGÎIRE s. gîlgîială, gîlgîit, gîlgîitură.

gâlgâire dex

Intrare: gâlgâi
gâlgâi 1 1 -i conjugarea a IV-a grupa a IV-a verb
gâlgâi 2 1 -iesc verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
gălgăi
gâlgăi
Intrare: gâlgâire
gâlgâire substantiv feminin