GÎLCEVÍ, gîlcevesc, vb. IV. Refl. reciproc. A începe sau a porni gîlceava, a se lua la ceartă în gura mare, a se ciorovăi. El află mai-nainte... Ce fată se mărită, ce tînăr se însoară, Care cui face curte, cine s-a gîlcevit. NEGRUZZI, S. II 201. ◊ Fig. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gîlcevesc Vrăbii gureșe, cînd norii Ploi vestesc. COȘBUC, P. I 224. ◊ Intranz. (Rar) De-abia cînd soarele se apropia de asfințit mulțimea izbuti să se urnească de la primărie, în jos, spre curtea Iuga, sporovăind și gîlcevind. REBREANU, R. II 185.