FĂTÁ, pers. 3 fátă, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut; despre animale mamifere) A naște, a face pui. Sub căruță, fătase, pe-o mînă de paie ude, o cățea cu bot subțiat de foame. CAMILAR, TEM. 51. Oaia finului fătase un miel. ISPIRESCU, L. 208. Am o vacă neagră Și cînd fată, Toți copiii aleargă (Ceaunul). ȘEZ. IV 67. Are tata o oaie laie Și-a fătat doi miei în paie (Cățeaua). GOROVEI, C. 56. ◊ Fig. Cînd a stat să fete [pădurea] Cotoșmana o dihanie ca asta?! GALACTION, O. I 274.