fumare definitie

3 intrări

23 definiții pentru fumare

FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. și tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium.
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz., Tranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă; a bea (tutun), a duhăni. – Din lat. fumare (înțelesul după fr. fumer).
FUMÁR, fumare, s. n. Deschizătură făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe; hogeag, bageacă. – Lat. fumarium.
FUMÁ, fumez, vb. I. Intranz. A aspira, a trage fumul de tutun din țigară sau din pipă. Doi oameni... stau rezemați de roțile trăsurii și fumau. SAHIA, N. 58. Se deprinde a bea cafea turcească și a fuma dintr-un ciubuc lung. NEGRUZZI, S. I 69. ◊ Tranz. Cît fumă moșneagul o lulea de tutun, nourul de la Ceahlău crescu pînă-n naltul cerului. SADOVEANU, O. VI 513. Nu poate vorbi, nici nu poate încă fuma țigările pe care le-am adus. CAMIL PETRESCU, U. N. 424.
FUMÁR, fumare, s. n. Deschidere făcută în acoperișul caselor de la țară, pentru a permite ieșirea fumului din sobe: bageacă.
fumá (a ~) vb., ind. prez. 3 fumeáză
fumár s. n., pl. fumáre
fumá vb., ind. prez. 1 sg. fuméz, 3 sg. și pl. fumeáză
fumár s. n., pl. fumáre
FUMÁ vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)
FUMÁR s. v. campadură, cămin, coș, horn.
FUMÁ vb. intr. a aspira, a trage (în piept) fumul de tutun. (< fr. fumer)
A FUMÁ ~éz 1. intranz. 1) A inspira pe gură fum de tutun. 2) A practica fumatul; a fi fumător. 2. tranz. (țigări, țigarete etc.) A consuma trăgând fumul în plămâni. /<lat. fumare
fumà v. a trage, a bea tutun. [Lat. FUMARE].
fumar, coșul de fum, la o casă țărănească.
2) fum, a v. intr. (lat. fumare. V. afum, fumez). Vechĭ. Azĭ Trans. Fumeg: lampa fumă. V. tr. Incendiez: Tătariĭ fuma țara Leșească, Cazaciĭ fuma lăcașurile (M. Cost. 1, 280, și 333).
*fuméz v. intr. și tr. (d. fum 2 după fr. fumer). Țin în gură o țigară (o lulea, o narghilea) aprinsă și-ĭ aspir fumu: a fuma (a bea tutun, a trage tutun), a fuma o țigară. V. duhănesc.
FUMA vb. (pop.) a bea, a suge, (Maram.) a duhăni, (fam.) a pufăi, a pufni, a trage. (~ țigări tari.)
fumar s. v. CAMPADURĂ. CĂMIN. COȘ. HORN.
A FUMA a aresta locotenenți / sergenți, a bate un cui, a băga rotocoale, a bea tutun, a călări, a contopi, a creiona, (d. femei) a fuma ca o șerpoaică, (d. bărbați) a fuma ca un turc, a trage un cui.
a fuma ca o șerpoaică expr. (d. femei) a fuma foarte mult / excesiv.
a fuma ca un turc expr. (d. bărbați) a fuma foarte mult / excesiv.

fumare dex

Intrare: fuma
fuma verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fumare
fumare infinitiv lung
Intrare: fumar
fumar substantiv neutru