FÚGĂ¹ s. f. 1. Deplasare cu pași mari și repezi; alergare, goană. Acum să ne întrecem din fugă. CREANGĂ, P. 51. Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt. EMINESCU, O. I 148. Dar mi-e murgul cam nebun Și de fugă numai bun. ALECSANDRI, P. P. 72. ◊ Fig. Ocoli moara, se așeză iar pe mal, privind mai departe fuga înspumată a apelor. CAMILAR, TEM. 156. Cu această suflare rece în spate și pe subt fuga aceasta de nouri subțiri, cei doi călători au umblat in tăcere. SADOVEANU, B. 161. ◊ Loc. adv. Din (sau în) fugă = în grabă, în treacăt, fără o examinare mai atentă. Citi din fugă afișul. ▭ Observă în fugă arcul sprîncenei și mărimea curioasă a pleoapelor. D. ZAMFIRESCU, R. 171. Pe fugă = repede, grăbit. Mîncară pe fugă brînză de un ban și pîine de doi. VLAHUȚĂ, O. A. 137. Cu fuga = imediat, fără amînare. Trimit pe Titirez cu fuga la pădure. SBIERA, P. 180. Hai, deschideți cu fuga, dragii mamei! cu fuga! CREANGĂ, P. 21. În fuga calului (sau cailor) = în galop. Genarul venea în fuga calului de rupea pămîntul. EMINESCU, N. 15. O caleașcă trecu în fuga cailor. NEGRUZZI, S. I 16. În fugă sau în fuga mare = fugind foarte repede. Trecu aproape în fugă prin ogradă. SADOVEANU, O. IV 349. Vin copiii-n fuga mare. IOSIF, PATR. 26. Pe cînd vorbeau amîndoi – c-altminteri nu erau supărați – iată că vine în fuga mare feciorul de la dentist și-i spune să poftească. CARAGIALE, O. I 328. Într-o fugă = fugind tare, fără oprire. Am crezut că mă chemi pe mine ș-am alergat numai într-o fugă. ALECSANDRI, T. I 263. (Regional) Da-n fuga = pe apucate, la nimereală. Cu cîte o țoală aruncată pe dînsele, așa, da-n fuga. ISPIRESCU, U. 51. ◊ Expr. A pune (sau a lua) pe cineva pe (sau la) fugă = a goni, a alunga, a fugări. A o lua (sau a o rupe, rar a apuca) la fugă sau a o rupe de-a fuga = a porni în goană. După ce pun mîna pe cîrmă, – apucă la fugă. SADOVEANU, O. I 423. O iau la fugă după el, și oamenii după mine. CAMIL PETRESCU, U. N. 273. Am lăsat în urmă pe tovarășii mei și am rupt-o de-a fuga înainte. ALECSANDRI, T. I 457. A ține numai o fugă = a alerga într-una, fără întrerupere. De la Ocea pînă aproape de Grumăzești, a ținut numai o fugă. CREANGĂ, P. 117. O fugă (bună) sau o fugă bună de cal = o distanță nu prea mare, cît poate fugi, fără oprire, un om (sau un cal). Nu-i mai mult decît de-o fugă Pînă-n deal. COȘBUC, P. II 16. Încă o fugă bună de cal și am sosit într-un sat alcătuit de bordeie acoperite cu stuh. ALECSANDRI, C. 115. ♦ (Adverbial, în forma fuga) Fugind, alergînd, în fugă, repede, degrabă. Veni fuga un soldat, spuse ceva la urechea sublocotenentului – și dispăru. SAHIA, N. 88. ◊ (Cu valoare de verb) Cînd văzură ei una ca aceasta... fuga la boieri, de-i vestiră. CREANGĂ, P. 159. 2. Părăsire grabnică (și uneori tainică) a unui loc, pentru a scăpa de o constrîngere sau de o primejdie. La fugă, Tachi, că nu-i șagă... Tarsița vrea să-ți scoată ochii! ALECSANDRI, T. I 97. Fuga lui Cantacuzino și Cîmpineanu a făcut zgomot în Țara Romînească. BĂLCESCU, O. I 87. Un ferman că mi-și scotea... Cine, măre, că-l citea, Drumul fugii Mi-apuca. TEODORESCU, P. P. 477.