fraza definitie

23 definiții pentru fraza

FRAZÁ, frazez, vb. I. Intranz. (Muz.) A scoate în evidență, la executarea unei bucăți, ritmul frazei muzicale; a face să se desprindă în mod distinct părțile care compun ideea muzicală. – Din fr. phraser.
FRÁZĂ, fraze, s. f. 1. Unitate sintactică alcătuită din două sau mai multe propoziții, care se află în raport de coordonare sau de subordonare, exprimând una sau mai multe judecăți. ♦ Fel de exprimare. 2. (În sintagma) Frază muzicală = unitate muzicală alcătuită dintr-o succesiune de sunete cu un sens expresiv propriu. – Din fr. phrase, lat. phrasis.
FRAZÁ, frazez, vb. I. Intranz. (Muz.) A scoate în evidență, la executarea unei bucăți, ritmul frazei muzicale; a face să se desprindă în mod distinct părțile care compun ideea muzicală. – Din fr. phraser.
FRÁZĂ, fraze, s. f. 1. Îmbinare de propoziții, care se află în raport de coordonare sau de subordonare, exprimând una sau mai multe judecăți. ♦ Fel de exprimare. 2. (În sintagma) Frază muzicală = unitate muzicală alcătuită dintr-o succesiune de sunete cu un sens expresiv propriu. – Din fr. phrase, lat. phrasis.
FRAZÁ, frazez, vb. I. Intranz. A scoate în evidență, la executarea unei bucăți, ritmul frazei muzicale, a face să se desprindă în mod distinct părțile care compun ideea muzicală. Era pianistă și nu tocmai mediocră, descifra sigur și fraza cu gust și pricepere. CARAGIALE, N. F. 100.
FRÁZĂ, fraze, s. f. 1. (Gram.) Îmbinare de propoziții, aflate între ele în raport de coordonare sau de subordonare și exprimînd una sau mai multe judecăți. Limba scrierilor bisericești se deosebea de limba vorbită prin frazele sale lungi și greoaie. ROSETTI, S. L. 18. Titu Herdelea se spăimîntă. Îl durea numai închipuirea că va rămînea iarăși singur, cu articolul neterminat, în căutarea frazei de efect. REBREANU, R. I 246. Fraza se deschidea, se lărgea, într-o bogăție de cuvinte sonore, puternice, emoționante. VLAHUȚĂ, O. A. III 11. ♦ Fel de exprimare. Azi, cînd fraza lustruită nu ne poate înșela. EMINESCU, O. I 151. 2. (În expr.) Frază muzicală = succesiune de sunete alcătuind un tot unitar (motiv sau melodie).
frazá (a ~) vb., ind. prez. 3 frazeáză
fráză s. f., g.-d. art. frázei; pl. fráze
frazá vb., ind. prez. 1 sg. frazéz, 3 sg. și pl. frazeáză
fráză s. f., g.-d. art. frázei; pl. fráze
FRAZÁ vb. I. tr. A scoate în evidență ritmul frazei muzicale la executarea unei bucăți. [< fr. phraser].
FRÁZĂ s.f. 1. (Gram.) Unitate sintactică constituită din două sau mai multe propoziții aflate între ele în raport de coordonare sau de subordonare; (p. restr.) propoziție. ♦ Mod de exprimare. 2. Frază muzicală = succesiune de sunete muzicale care formează o unitate. [< fr. phrase, it. frase, cf. gr. phrasis].
FRAZÁ vb. tr. 1. a scoate în evidență ritmul frazei muzicale la executarea unei bucăți. 2. (ir.) a vorbi, a scrie afectat. (< fr. phraser)
FRÁZĂ s. f. 1. unitate sintactică din două sau mai multe propoziții în raport de coordonare sau subordonare. 2. (muz.) unitate a discursului melodic delimitată de două cadențe. (< fr. phrase)
FRAZEO-, -FRÁZĂ, -FRAZÍE elem. „exprimare, vorbire, limbaj”. (< fr. phraséo-, -phrase, – phrasie, cf. gr. phrasis, -seos)
A FRAZÁ ~éz tranz. (piese muzicale) A executa delimitând frazele. /<fr. phraser
FRÁZĂ ~e f. 1) gram. Unitate comunicativă, alcătuită din două sau mai multe propoziții, aflate în raport de coordonare sau de subordonare. 2): ~ muzicală unitate muzicală alcătuită dintr-o succesiune de sunete, îmbinate după legile armoniei. [G.-D. frazei] /<fr. phrase, lat. phrasis
frază f. 1. adunare de propozițiuni sau de vorbe formând un sens complet; 2. mod pretențios de a vorbi: a face fraze; 3. Muz. șir de sunete formând un tot complet și armonic.
*fráză f., pl. e (vgr. phrásis, d. phrázo, exprim, zic). Reuniune de propozițiunĭ saŭ de vorbe care formează un înțeles complet. A face fraze, a vorbi pretențios. Muz. Șir de sunete regular și armonic.
*frazéz v. intr. (fr. phraser). Iron. Fac fraze, torn la vorbe goale.
frază (germ. Satz; fr. phrase; engl. phrase; it. frase), unitate a discursului melodic delimitată de două cadențe (1). Trăsăturile distinctive, modalitățile de decupare din context și unitățile subordonate sau supraordonate f. sunt controversate. În situația în care motivele* componente au câte două măsuri* fiecare, f. se extinde la 16 măsuri. F. subordonează: semifraza, grupul și motivul și este subordonată de perioadă* și de dubla perioadă. F. care nu se conformează modelului structural simetric propus constituie un caz deviant. ♦ V. d’Indy preia și dezvoltă teoria riemanniană asupra f., propunând însă anumite modificări de ordin terminologic. În concepția lui d’Indy și a discipolilor săi de la Schola Cantorum*, f. (coincidență cu f. riemannniană) este alcătuită din două sau mai multe perioade (coincidențe cu semifrazele riemanniene), iar acestea din urmă din grupuri. ♦ Astăzi, majoritatea școlilor muzicale (inclusiv cea românească) denumesc f. unitatea melodică cu dimensiunea de aproximativ 4 măsuri care subordonează două motive a câte două măsuri, fiecare motiv fiind decompozabil în celule*; f. se încadrează astfel în perioade și, în continuare, în duble perioade. Este de reținut că teoriile asupra f. trebuie înțelese în relație cu teoriile asupra unităților sub- și supraordonate (motiv, perioadă etc.). În prezent f. nu mai constituie una din preocupările centrale ale muzicologiei*, întrucât în discursul melodic contemporan se construiește pe principii diferite de cele clasice. Cele mai valoroase și mai fine precizări asupra f. rămân cele ale lui H. Riemann și V. d’Indy.
FRÁZĂ s. f. (< fr. phrase, it. frase, cf. gr. phrasis „vorbire”): unitate sintactică superioară, constituită din două sau mai multe propoziții (dintre care măcar una, obligatoriu, principală) aflate în raport de coordonare, în raport de subordonare sau în raport de coordonare și de subordonare, ca în exemplele „Fiul craiului, punându-i zăbala la gură, încalecă1 / și / atunci calul odată zboară cu dânsul până la nouri2 / și / apoi se lasă jos ca o săgeată”3 / (Ion Creangă); „Trecu grabnic în vagonul soldaților,1 / se înghesui printre țăranii de pe coridor2 / (L. Rebreanu); ”Ar fi de dorit însă1 / ca ostenelile acelor puțini2 / ce se străduiesc pentru folosul obștesc3 / să fie cunoscute„2 / (C. Negruzzi); ”Tot ar fi voit1 / să știe2 / dacă el trece3 / ori /nu4 /; și / o adâncă întristare o cuprindea5 / când se ivea în mintea ei gândul6 / că el ar putea7 / să plece mai departe8 / fără ca să treacă pe aici9 / (I. Slavici). ◊ ~ incidéntă: f. intercalată între propozițiile altei f., fără legătură sintactică cu acestea și despărțite de ele prin linie de pauză, ca de exemplu „Spun – nu știu1 / de e așa2 – că lupii... au ales o deputăție dintre ei” (C. Negruzzi). ◊ ~ „intercalátă”: grup de două sau mai multe propoziții, așezate între componentele unei propoziții din interiorul f., legat sintactic de acestea și despărțit de ele prin virgulă, ca de exemplu „Firește1 / că,2 / oricât s-ar fi străduit3 / să-l convingă,4 / totul ar fi fost zadarnic”2/. ◊ ~ echivócă: f. neclară, ambiguă, confuză, datorată folosirii necorespunzătoare a unor cuvinte, legăturilor accidentale dintre acestea, gândirii neorganizate a vorbitorilor, ca în exemplul „Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee1 / de ce face omul acasă...”2 / (I. L. Caragiale).
-FRAZĂ „vorbire, exprimare, explicare”. ◊ gr. phrasis „vorbire, fel de a vorbi” > fr. phrase-, germ. id., engl. id. > rom. -frază.

fraza dex

Intrare: frază (subst.)
frază subst. substantiv feminin
Intrare: fraza
fraza verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: frază (suf.)
frază suf.