FRANCTIRÓR, franctirori, s. m. (Înv.) Soldat care, fără să facă parte din armata regulată, primea însărcinări în timpul unui război. ♦ (În timpul celui de-al Doilea Război Mondial) Partizan care a participat voluntar la luptele de rezistență din Franța împotriva invadatorilor. – Din fr. franc-tireur.

FRANCTIRÓR, franctirori, s. m. (Înv.) Soldat care, fără să facă parte din armata regulată, primea însărcinări în timpul unui război. ♦ (În timpul celui de-al doilea război mondial) Partizan care a participat voluntar la luptele de rezistență din Franța împotriva invadatorilor. – Din fr. franc-tireur.

FRANCTIRÓR, franctirori, s. m. (Învechit) Soldat care, fără să facă parte din armata regulată, primește însărcinări în timpul unui război. ♦ (În timpul celui de al doilea război mondial) Partizan în luptele de rezistență din Franța.

franctirór (franc-ti-) s. m., pl. franctiróri

franctirór s. m. (sil. franc-), pl. franctiróri

FRANCTIRÓR s.m. Soldat voluntar care nu făcea parte dintr-o armată regulată; (spec.) partizan al mișcării de rezistență din Franța în timpul celui de-al doilea război mondial. [< fr. franc-tireur].

FRANCTIRÓR s. m. soldat voluntar care nu făcea parte dintr-o armată regulată; partizan al mișcării de rezistență din Franța între 1940-1944. (< fr. franc-tireur)

*franc-tirór m. (franc-tireur, liber trăgător). În Francia, soldat care, fără să facă parte din armata regulară, primește o însărcinare în timp de războĭ. V. bașbuzuc, cazac.

FRANCTIRÓR (< fr.) s. m. Denumire dată în Franța soldaților voluntari care participau la lupta împotriva invadatorilor. Au acționat în Războiul Franco-Prusian (1870-1871) și în timpul ocupației Franței de către Germania (1940-1944). În 1941 s-a creat organizația militară de luptă „Franctirori și partizani francezi” (F.T.P.F.).