LÍNGUA FRÁNCA s. f. 1. Limbă comună care consta din italiană amestecată cu elemente din franceză, provensală, spaniolă, greacă, turcă și arabă, vorbită în trecut în porturile mediteraneene. 2. Limbă folosită drept mijloc de comunicare comun între persoane vorbitoare de diverse limbi. (loc. it. = limbă francă4, cu înțelesul „europeană”) [AHDEL, MW]