FÓȘNET, foșnete, s. n. Sunet ușor, produs de mișcarea sau de frecarea frunzelor, mătăsii, hîrtiei etc. V. fîșîit, freamăt. Păsările tăcură, foșnetele pomilor se molcomiră, întreaga fire tăcea. CAMILAR, TEM. 202. [Zaharia Duhu] s-a răsucit ascultînd suspinul din văzduhurile înalte, amestecat cu foșnetul mătăsos al frunzelor din fereastră. C. PETRESCU, R. DR. 47. Perdeaua începu a se destrăma cu un foșnet ascuțit și pătrunzător. SLAVICI, N. II 187. ♦ Susur. Foșnetul apelor urcă, se retrage și urcă din nou, aducînd în auz... toate legendele acestui ținut. BOGZA, C. O. 286. Printre brazi coboară vîntul ca un foșnet lung de apă. TOPÎRCEANU, S. A. 19.