fosfor definitie

14 definiții pentru fosfor

FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură mai ales sub formă de fosfați, în organismul animal, în guano și în solurile fertile. [Acc. și: fosfór] – Din fr. phosphore.
FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși. [Acc. și fosfór] – Din fr. phosphore.
FÓSFOR s. n. Element chimic otrăvitor, ușor inflamabil, care se găsește în natură numai în compuși. Fosfor alb. Fosfor roșu. ▭ Leoarcă de ploaie, pădurile strălucesc cu o mare intensitate, ca și cum fiecare frunză le-ar fi fost muiată în fosfor. BOGZA, C. O. 65. – Accentuat și: fosfór.
fósfor s. n.; simb. P
fósfor s. n., simb. P
FÓSFOR s. (FIZ.) luminofor.
FÓSFOR s.n. Element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. [< fr. phosphore, cf. gr. phos – lumină, phoros – purtător].
FÓSFOR1 s. n. element chimic otrăvitor, inflamabil, care nu se găsește liber în natură. (< fr. phosphore)
FÓSFOR n. Nemetal, care prezintă mai multe stări alotropice, aflat în natură în compuși și având diferite întrebuințări. ◊ ~ alb substanță albă sau galbenă, moale ca ceara, translucidă, foarte inflamabilă, toxică, luminescentă. ~ roșu praf amorf, roșu sau cafeniu-închis, puțin inflamabil, netoxic, neluminescent. /<fr. phosphore
fosfor n. pucioasă, corp simplu solid, de un alb gălbuiu, ce se înflăcărează foarte ușor prin frecare și scapără la întuneric: se trage din oase și servă pentru fabricarea chibriturilor.
*fósfor și fosfór n. (vgr. phosphóros [d. phôs, lumină, și phéro, port]; lat. phósphorus, luceafăru de dimineață; it. sp. fósforo, rus. fósfor). Chim. Un corp simplu trivalent descoperit de Brandt la 1669. Nu există liber, ci ca fosfat neutru de calciŭ în creĭer, nervĭ, lapte, icre, urină și plante, maĭ ales în semințe. E de treĭ felurĭ: ordinar, roș (amorf) și cenușiŭ (metalic). Cel ordinar e solid, incolor saŭ gălbuĭ translucid, moale și veninos și se topește la 44°. E solubil în sulfura de cărbune și se preface în fosfor roș cînd îl încălzeștĭ în vin saŭ în azot la 240°. Acesta nu e veninos și nu se aprinde maĭ jos de 260°. Cel cenușiu lucește la întuneric și se întrebuințează la fabricarea chibriturilor.
FOSFOR s. (FIZ.) luminofor. (Orice substanță fosforescentă se numește ~.)
Fosfor = Phosphorus.
FÓSFOR (< fr. {i}; {s} gr. phosphoros „purtător de lumină”) s. n. Element chimic (P; nr. at. 15, m. at. 30,974). Funcționează în combinații în stările de valență 3 și 5. Se găsește în natură, mai ales sub formă de fosfați (principalul mineral este apatitul), în organismul animal (oase, nervi, urină), în guano și în soluri fertile. Prezintă mai multe modificații alotropice. ◊ F. alb, masă albă, uneori gălbuie, moale ca ceara (p. t. 44°C, p. f. 287°C), solubil în sulfură de carbon, foarte activ din punct de vedere chimic, toxic, inflamabil, fosforescent; se păstrează sub apă; luminează în întuneric. ◊ F. roșu, modificație alotropică stabilă, netoxică, folosită la fabricarea chibriturilor. F. a fost descoperit de alchimistul H. Brand în 1669.

fosfor dex

Intrare: fosfor
p substantiv masculin invariabil substantiv neutru
  • pronunție: pe, pî
fosfor substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: f'osfor, fosf'or