fortificare definitie

2 intrări

24 definiții pentru fortificare

FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face ca organismul să fie mai puternic, mai rezistent; a (se) întări, a (se) oțeli. 2. Tranz. A întări un loc prin lucrări de fortificație. – Din lat. fortificare, fr. fortifier.
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. – V. fortifica.
FORTIFICÁ, fortífic, vb. I. Tranz. 1. A face (un organism) mai puternic, mai rezistent; a întări, a oțeli. Gimnastica fortifică corpul. 2. A întări (un loc) prin lucrări de fortificație.
FORTIFICÁRE, fortificări, s. f. Acțiunea de a fortifica. 1. Întărirea unui organism; oțelire. 2. Întărirea unui loc prin lucrări de fortificație.
fortificá (a ~) vb., ind. prez. 3 fortífică
fortificáre s. f., g.-d. art. fortificắrii; pl. fortificắri
fortificá vb., ind. prez. 1 sg. fortífic, 3 sg. și pl. fortífică, imperf. 3 sg. fortificá; conj. prez. 3 sg. și pl. fortífice
fortificáre s. f., g.-d. art. fortificării; pl. fortificări
FORTIFICÁ vb. 1. (MIL.) a (se) întări, (rar) a (se) retranșa, (înv.) a (se) întemeia. (A ~ un loc, un oraș.) 2. a (se) întări, (fig.) a (se) căli, a (se) oțeli. (S-a ~ în lupte.) 3. v. întrema.
FORTIFICÁRE s. 1. (MIL.) întărire, (rar) retranșare. (~ unei cetăți.) 2. întărire, (fig.) călire, oțelire. (~ lui în luptă.) 3. v. întremare.
A (se) fortifica ≠ a (se) ramoli
A fortifica ≠ a slăbi
A se fortifica ≠ a se ramoli, a se hârbui, a slăbi
FORTIFICÁ vb. I. 1. tr., refl. A întări, a oțeli (un organism). 2. tr. A întări cu fortificații (un oraș, o linie de luptă etc.). [P.i. fortífic, 3,6 -că. / < fr. fortifier, it., lat. fortificare < fortis – puternic, facere – a face].
FORTIFICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) fortifica și rezultatul ei. [< fortifica].
FORTIFICÁ vb. I. tr. a întări, a consolida cu fortificații (un oraș, o linie de luptă etc.). II. tr., refl. a (se) întări, a prinde putere; a (se) fortifia. (< fr. fortifier, lat. fortificare)
A FORTIFICÁ fortífic tranz. 1) (localități, linii de luptă etc.) A înzestra cu fortificații. 2) A face să capete forțe fizice sau morale; a face mai puternic. /<fr. fortifier, lat. fortificare
fortificà v. 1. a împuternici: exercițiul fortifică mușchii; 2. a înconjura cu fortificațiuni: a fortifica un oraș.
*fortífic, a v. tr. (lat. fortifico, -áre, d. fortis, tare, și fácere, a face). Întăresc, înconjor cu fortificațiunĭ. Întăresc, fac robust: exercițiu fortifică mușchiĭ. Fig. Confirm, coroborez: această mărturie fortifică opiniunea ta.
*fortificațiúne f. (lat. fortificátio, -ónis). Acțiunea de a fortifica. Loc întărit pin forturĭ și alte lucrărĭ de inginerie militară. – Și -áție. Ca acțiune, ob. -áre.
FORTIFICA vb. 1. (MIL.) a (se) întări, (rar) a (se) retranșa, (înv.) a (se) întemeia. (A ~ un loc, un oraș.) 2. a (se) întări, (fig.) a (se) căli, a (se) oțeli. (S-a ~ în lupte.) 3. (MED.) a (se) îndrepta, a (se) înfiripa, a (se) întări, a (se) întrema, a (se) înzdrăveni, a (se) reconforta, a (se) reface, a (se) restabili, a (se) tonifica, (inv. și pop), a (se) împuternici, (pop. și fam.) a (se) drege, (pop.) a (se) scula, (înv. și reg.) a (se) zdrăveni, (reg.) a (se) vînjoșa, (Mold.) a (se) priboli. (S-a ~ după boală.)
FORTIFICARE s. 1. (MIL.) întărire, (rar) retranșare. (~ unei cetăți.) 2. întărire, (fig.) călire, oțelire. (~ lui în luptă.) 3. îndreptare, înfiripare, întărire, întremare, înzdrăvenire, reconfortare, refacere, restabilire, tonificare, (rar) reconfort, (înv. și pop.) împuternicire. (~ lui după boală.)

fortificare dex

Intrare: fortifica
fortifica verb grupa I conjugarea I
Intrare: fortificare
fortificare substantiv feminin