FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV. Intranz. 1. A umbla de colo pînă colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a mișuna, a roi. Sute de muncitori și muncitoare forfotesc, se amestecă cu motoarele, cu roțile uriașe, înfrățindu-se. SAHIA, N. 29. Forfotesc iscoade multe Ca să afle, să scornească: Cine-s prea ciudații oaspeți De la crîșma-mpărătească? IOSIF, V. 80. Cînd am ieșit în stradă, felinarele erau aprinse și lume multă forfotea în toate părțile. VLAHUȚĂ, O. A. 255. 2. A fierbe cu zgomot înăbușit, a clocoti încet, potolit. Bătrînele... mocoșeau asupra unui ceaun mare, unde forfotea mămăliga de praznic. CAMILAR, N. I 209. Pe vatră sfîrîia, într-un hîrb de ceaun, friptura de purcel. Mămăliguța forfotea alături. SADOVEANU, O. I 351. Scrobul cu smîntînă... mai forfotește încetișor pe lîngă buza tigăii. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ◊ Fig. Clăbuci ca deasupra unui uncrop forfoteau ridicîndu-se, tulburi și nisipoase, valuri se ridicau. ANGHEL, PR. 72. Apele umflate forfoteau și veneau spumegînd pe lăptoc, făcind să duduie roata. ANGHEL-IOSIF, C. L. 29.