foale definitie

2 intrări

22 definiții pentru foale

FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.
FOI1 s. m. v. foale.
FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care folosește la comprimarea și la suflarea aerului cu ajutorul unei camere cu burduf de piele cu pereți plisați, acționată prin mânere sau printr-un sistem de pârghii. ♦ Burduf plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). ♦ Sac primitiv făcut din pielea unor animale; burduf. 2. (Reg., fam.) Abdomen. [Var.: (1) foi s. m.] – Lat. follis.
FOI1 s. m. v. foale.
FOÁLE, foale, s. n. 1. Aparat care servește la pomparea aerului în forjă, alcătuit dintr-un burduf de piele cu pereții de obicei plisați, puși în mișcare prin mînere sau printr-un sistem de pîrghii. Mai luceau scîntei în spuză; trebuiau foale ca să crească iar vîlvătaia, și foale nu se aflau. SADOVEANU, M. C. 148. Bețivul sufla obosit ca niște foaie de fierar. ARDELEANU, D. 53. ♦ Burduful plisat al unor instrumente muzicale (acordeon, armonică, armoniu, orgă etc.) care este pus în funcție pe baza unui suflu de aer. Milescu se culcase liniștit, după ce chinuise foalele bietei sale armonice pînă s-o rupă. D. ZAMFIRESCU, R. 251. ♦ Burduf. Apa, în foale, descrește mereu. MACEDONSKI, O. I 145. După ce adormii nițel, auzii dodată căzînd un lucru mare ca... un foale plin cu untdelemn. GORJAN, H. II 21. 2. (Regional și familiar) Abdomen, pîntece, burtă, stomac. Ce drac îi în foalele tău, mă? il întreabă tatăl, bănuitor, pe calul cel mai apropiat. DUMITRIU, V. L. 9. Ți-oi da carne moale Să nu te doară la foale. MARIAN, INS. 79. Adecă cînd îl spintecă: Zupp! o pungă cu bani din foalele peștelui. RETEGANUL, P. IV 27. Cu frîu galben în picioare, Cu șaua-ntoarsă sub foaie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 497. – Variantă: foi, foi (CAMILAR, N. II 319, DAN, U. 156, GHICA, S. 419, NEGRUZZI, S. II 191), s. m.
FOI1 s. n. v. foale.
foále s. n., pl. foále
foále s. n., pl. foále
FOÁLE s. 1. (rar) suflai, (înv. și reg.) sufloi. (~ de fierărie.) 2. v. burduf.
FOÁLE s. v. abdomen, burtă, pântece, stomac.
foále s. n. pl.1. Aparat care servește la suflarea aerului. – 2. Burduf. – 3. Pîntece, burtă, stomac. – Mr. foaie, fol’, megl. foale, fol’uri, istr. foie, fol’. Lat. fŏllis (Pușcariu 629; Candrea-Dens., 614; REW 3422; DAR); cf. it., port. folle, prov., v. fr. fol, sp. fuellle. Sing. m., este rar și înv. Cu sensul de „burtă” nu pare necesară ipoteza unei legături cu bg. mešina „burduf” și „burtă” (G. Reichenkron, Z. slaw. Phil., XVII (1940), p. 156; Rohlfs, Differenzierung, 24). Der. foaleș, adj. (burtos); folar, s. n. (pieptar din blană de miel); folar, s. m. (înv., perceptor al dării pe brînza de burduf); folărit, s. n. (dare pe brînză, sec. XVII); folcel, s. n. (înv., burduf mic), der. cu suf. -cel, cf. măricel (după Pușcariu 638; Candrea-Dens., 615; și DAR, din lat. *fŏlicellus); folcuț, s. n. (burduf mic); folte, s. m. (burtos), a cărui der. nu pare clară (după Candrea-Dens., 614 și DAR, format pe baza lui burtea); foltic, adj. (Mold., mîncău); folticos, adj. (burtos; diform, slut), după o ipoteză riscantă a lui Bogrea, Dacor., I, 260, provine din ngr. φορτιϰός „grosolan”; înfoltit, adj. (burtos). – Cf. fuior, înfuleca.
FOÁLE ~ n. 1) (într-o fierărie) Instalație pentru pomparea aerului asupra cărbunilor aprinși cu ajutorul unui burduf de piele. 2) Cameră plisată a unor instrumente muzicale (acordeon, armonică etc.). 3) mai ales la pl. rar Parte a aparatului digestiv, unde se digeră alimentele; stomac. [Sil. foa-le] /<lat. follis
foale m. (pl. foi) 1. unealtă de suflat sau de făcut vânt: umfla din foale s’aprinză focul; a da cuiva pe foi, a mustra, a maltrata pe cineva: voì să-i dea pe foi, pentrucă nu îngrijise grădina ISP.; 2. uger: vin nou în foi vechi; 3. pântece mare, burtă grasă. [Lat. FOLLEM].
foi m. pl. foalele fierarului.
foále n., pl. tot foale [ca foarfece], și vechĭ m., pl. foĭ (lat. fŏllis, it. pg. folle, pv. vfr. fol, sp. fuelle, toate m. Din pl. foĭ vine mold. foĭ, pl. foĭurĭ). Vest. Burduf de suflat (ca cel de la cimpoĭ, de la armonică, de la orgă și maĭ ales cel cu care suflă ferariĭ în foc ca să-l aprindă orĭ tipografiĭ în lăzile cu litere ca să înlăture colbu). Fig. Iron. Burtă, bărdăhan: umple-țĭ foalele, măĭ![1]
foĭ n., pl. foĭurĭ (V. foale și înfoĭez). Est. Foale (burduf) cu care se suflă în foc la ferărie orĭ se trimete aer în puțurĭ.
FOALE s. 1. (rar) suflai, (înv. și reg.) sufloi. (~ de fierărie.) 2. burduf. (~ la cimpoi, pentru apă etc.)
foale s. v. ABDOMEN. BURTĂ. PÎNTECE. STOMAC.
foále, s.n., pl. – 1. Dispozitiv alcătuit dintr-un burduf de piele și două mânere, folosit la suflarea aerului. 2. Sac primitiv făcut din pielea unor animale. 3. Pântece, burtă, stomac: „Dar atuncia noi, toți șase, / Pe foale ne așezasem” (Bilțiu, 2006: 128). – Lat. follis „foale (pentru foc); burduf; balon” (Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA).
foále, s.n., pl. – Pântece, burtă, stomac. – Lat. follis „foale (pentru foc); burduf”.
FOALE subst. 1. – (Ard; Isp IV2) etc; Ștef (Glos). 2. Foalea, Jurj (Isp I1). 3. Fola, fam. Fol/e R. -ea (Dm; 17 B IV 192); -escu, basul; ești s. 4. Folic (poreclă (Viciu 33); Folici. R. (16 B III 23).
foale s. f. pl. 1. (reg.) abdomen, burtă; stomac. 2. (pop.) plămâni. 3. (glum.) sâni mari de femeie. 4. (intl.) acordeon.

foale dex

Intrare: foale
foi 3 s.n. substantiv neutru
foi 2 s.m. substantiv masculin
foale substantiv neutru
Intrare: Foale
Foale