FLEOÁNCĂ, fleoance, s. f. (Familiar, depreciativ) Gură, gură-spartă. Ca să scape de gîra-mîra, că nu-i mai tăcea fleoanca, puse de-l tăie. ISPIRESCU, L. 69. ◊ Expr. Ține-ți (sau închide-ți, tacă-ți) fleoanca! = taci, nu mai vorbi fără socoteală! – Pronunțat fleoan-. – Variantă: fleoárcă (CAMILAR, N. II 347) s. f.